CRBL și soția lui, Elena: "Power Couple România ne-a trecut prin toate stările, de la iubire la frică, lacrimi și zâmbete"
Power Couple România – La bine și la greu, cea mai așteptată competiție a cuplurilor, prezentată de Dani Oțil, aduce la Antena 1, din 5 februarie, 9 cupluri de vedete pregătite să se-ntreacă în probe spectaculoase pentru titlul de primul Power Couple din România și premiul cel mare, de până la 50.000 de euro!
De Redactia Observator la 23.01.2024, 12:28- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
”Pentru mine, Power Couple înseamnă o experiență diferită de tot ce am trăit până acum, presărată cu de toate: iubire, fericire, frică, dezamăgire, lacrimi, zâmbete, realitate. Un fel de all inclusive”, a declarat Elena Andreianu, care a intrat în această competiție alături de soțul ei, CRBL. ”Experiența Power Couple mi-a confirmat că împreună suntem un adevărat cuplu puternic și că putem trece peste orice obstacol”, a adăugat el. Este pentru prima data când artistul participă la un reality show alături de partenera sa de viață și de aceea spune că emisiunea dezvăluie o latură a personalității sale pe care nu a mai expus-o până acum. ”Acum, cu doamna mea alături, veți vedea un alt CRBL”, a declarat artistul, care are, împreună cu Elena, o căsnicie de 15 ani, cei doi fiind și părinții unei fetițe, pe nume Alessia.
Dacă dansul a fost pasiunea care i-a adus împreună în urmă cu 16 ani, când s-au cunoscut în culisele unui show TV, nunta lor a fost una nonconformistă, tematica fiind perioada prohibiției, în stilul videoclipului Oficial îmi merge bine, al trupei cu care s-a lansat CRBL, Simplu. Fiica lor, Alessia, a venit pe lume după doi ani și, deși declară că apariția ei le-a mai încetinit ritmul, cei doi au avut curajul de a-și asuma mai multe mutări, chiar și peste hotare, în Spania. Nu la fel a fost, însă, atunci când au avut de luat decizia plecării în Malta, la filmările pentru Power Couple România – La bine și la greu. ”Recunosc că mi-a fost greu să iau decizia de a participa la Power Couple”, a mărturisit Elena, în această dimineață, la Neatza cu Răzvan și Dani. ”Da, a fost complicat s-o conving să meargă cu mine în această competiție. Ea, de-a lungul anilor, a preferat discreția. Deci a fost nevoie de muncă de convingere”, a completat CRBL, care a intrat astfel în concurs cu o parteneră redutabilă, cu spirit competitiv antrenat încă din copilărie. Născută la Chișinău, Elena a fost în adolescență campioana Danemarcei la dans sportiv. Despre provocările show-ului care redefinește relația de cuplu Elena mărturisește, însă, că au surprins-o. ”Nu cred că mi s-a părut ceva simplu la Power Couple”, a spus ea. Cum au evoluat CRBL și Elena față-n față cu unele dintre cele mai spectaculoase probe telespectatorii vor descoperi la Antena 1 și pe AntenaPLAY, din 5 februarie.
Alături de ei, în competiția care redefinește relația de cuplu participă Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, Emi (Noaptea Târziu) și soția lui, Mădălina, Tudor Ionescu (Fly Project) și soția lui, Ana, Daiana Anghel, consultant beauty, și soțul ei, Chef Sorin Gonțea, Lino Golden și logodnica lui, Delia, soții Gabriela și Cristi Iacob, Chef Roxana Blenche și soțul ei, Cătălin Bucur, soții Eliza și Cosmin Natanticu. Power Couple România – La bine și la greu, show-ul prezentat de Dani Oțil, va avea premiera la Antena 1 pe 5 februarie, emisiunea fiind difuzată luni, marți și miercuri, de la 20:30.