Donaţii record la Oraşul Faptelor Bune, campania umanitară promovată de Radio Zu: 1.2 milioane de euro
Un radio, şapte zile, opt DJ ZU închişi 24 de ore din 24 într-o casă de sticlă. Emoţii, zâmbete şi visuri împlinite. Asta a însemnat Oraşul Faptelor Bune, ediția 2024 de la Oradea.
De Redactia Observator la 22.12.2024, 20:12Campania umanitară promovată de Radio Zu a adunat donaţii-record: aproape un milion 200 de mii de euro! Ultima poveste din Orașul Faptelor Bune care a impresionat a fost a micuţei Maeva, o fetiţă de patu ani cu tumoră la rinichi.
Alte exemple: pentru proteza Mariei, copila lovită de mașină în parcarea Parcului Pantelimon, donatorii au dat peste 60 de mii de euro. Iar pentru Toni, tânărul 16 ani care are o problemă gravă la coloana vertebrală în urma unui plonjon în piscină, peste 130 de mii.