In premieră la Insula Iubirii, ceremonia focului a avut spectatori în culise. Cea de-a treia ediţie a emisiunii, lider de audienţă
Cel mai nou episod Insula Iubirii, difuzat aseară, de la 20.30, la Antena 1, a adus din nou participanţii la cel mai dur test de fidelitate în faţa unei situaţii nemaiîntâlnite până acum, de-a lungul celor opt sezoane. În premieră, ceremonia focului la care au participat concurentele din cuplu a avut spectatori în culise, acesta fiind modul Insulei de a le reda avantajul pierdut ispitelor masculine, care şi-au făcut intrarea pe Insulă mai târziu decât cele feminine. Cea de-a treia ediţie Insula iubirii Insula Iubirii, difuzată aseară la Antena 1, s-a impus ca lider de audienţă.
De Redactia Observator la 18.07.2024, 12:40Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea de-a treia ediţie a celui mai dur test de fidelitate, aceasta impunându-se ca lider de audienţă la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20.28 – 00.10, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea celui de-al treilea episod Insula Iubirii a înregistrat 5.1 puncte de rating şi 22.8% cotă de piaţă, urmată de Pro Tv cu 3.9 puncte de rating şi 17.5% cota de piaţă.
Ceremonia focului a avut spectatori în culise
Încă de dimineaţă, Radu Vâlcan, gazda reality show-ului şi-a făcut apariţia atât pe insula fetelor, cât şi pe cea a băieţilor pentru a le da o veste în premieră. „Astăzi se vor face alegerile pentru primul date şi, pentru prima oară, ispitele cu care se vor vedea partenerii voştri le veţi alege chiar voi. Miza alegerii o stabiliţi tot voi, alegând o ispită care reprezintă un pericol sau, dimpotrivă, nu!”. Astfel, partenerii din cuplu au avut din nou ocazia să întâlnească ispitele alături de care îşi vor consuma testul jumătăţile lor.
Seara, tensiunea a atins cote înalte în vila fetelor, aseară, la Antena 1. Chiar în timp ce acestea se pregăteau să confrunte adevărul despre partenerii lor, la prima ceremonie a focului, flacăra ispitei s-a aprins şi le-a purtat rapid de la extaz la agonie şi din şoc în şoc, demonstrându-le, din nou, că niciun plan făcut acasă sau nicio promisiune nu pot ţine pasul cu realitatea de pe insulă. În tot acest timp, pentru prima oară la Insula Iubirii, ispitele masculine au avut ocazia să urmăreacă în vilă imaginile de la ceremonia focului, fără ca fetele să ştie acest lucru. Cum vor reacţiona concurentele la vederea imaginilor cu partenerii lor, telespectatorii vor putea urmări în cele mai noi episoade Insula Iubirii, difuzate săptămâna viitoare, luni marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1.