Antena LIVE

Curs valutar

Începe etapa a opta la Asia Express: concurenții se reunesc în Indonezia, pe insula Java, și își pun armurile pentru lupte crâncene în plină stradă

În această seară de la ora 20:00, la Antena 1 începe etapa a opta la Asia Express, în cel mai spectaculos peisaj de până acum pe Drumul Zeilor. Cele cinci echipe rămase în competiție au lăsat Malaezia în urmă și s-au reunit în Indonezia, a treia țară de pe traseu, pentru primul careu adunarea dându-se la peste 1.800 de metri altitudine, în Java, insula vulcanică ce transmite din plin energia acestui nivel al competiției.

De la 20.10.2024, 12:25
WhatsApp
Galerie (6)

După ce, la finalul etapei trecute, au ieșit din concurs Adi Nartea și Cosmin Vîjeu, acum la start se aliniază Nicolai Tand și Sorin Brotnei, Oana Paraschiv și Mihai Găinușă, Ioana State și Mane Voicu, Anca Țurcașiu și Andreea Samson, dar și Carmen Negoiță și Andreea Perețeanu. Cele cinci perechi vor cunoaște Indonezia într-un moment aparte, care transformă autostopul într-o probă olimpică: este vorba despre sărbătoarea de la finalul Ramadanului, când indonezienii se întorc în locurile natale pentru a se reuni cu familia și rudele. Așadar, este perioada mașinilor arhipline, a blocajelor imense în trafic și a aglomerațiilor care dau peste cap programul aeroporturilor și al aerogărilor. Aglomerația va fi provocată, însă, și de prezența echipelor Asia Express pe acest traseu. Urmează lupte grele, care se vor da chiar în stradă, concurenții purtând armuri de vajnici războinici pe Drumul Zeilor. Echipele se vor confrunta cu localnicii unei așezări din Java, miza bătăliei fiind calificarea la jocul de amuletă și Joker. Cine va câștiga un avantaj esențial în cursă telespectatorii vor descoperi în ediția acestei seri.

Luate prin surprindere de dârzenia localnicilor, echipele vor trece prin momente de cumpănă – dar acestea nu sunt singurele confruntări ale serii. Începutul etapei a opta aduce și o dură bătălie a calificativelor. Cum arată cel mai incomod top la Asia Express în acest moment – ce crede fiecare echipă despre adversarii săi și ce comentarii surprinzător de sincere și acide vor face unii despre alții telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la ora 20:00.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

asia express
Întrebarea zilei
IPS Teodosie ne îndeamnă să nu ascultăm de medic în perioadele de post. Sunteţi de acord cu noua sa declaraţie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Megaproiectul la care Ceaușescu a visat va fi reluat. Se vor crea sute de locuri...
Fanatik.ro
Publicat 20.10.2024
Un bărbat declarat în moarte cerebrală s-a trezit în timpul recoltării de organe
spotmedia.ro
Publicat 19.10.2024
Avertisment de la Washington: După Ucraina, Putin va invada Republica Moldova....
spotmedia.ro
Publicat 17.10.2024
Cristina Demetrescu, despre „trenul vieții” pe care trebuie să îl prindem...
Gandul
Publicat 20.10.2024
Cum a intervenit Ion Gheorghe Maurer pentru ca Delia Budeanu să nu fie scoasă de...
Adevărul
Publicat 20.10.2024
A murit Delia Budeanu. A fost una dintre cele mai iubite prezentatoare TV ale...
A1
Publicat 20.10.2024
Horoscopul zilei de 21 octombrie 2024. Peștii sunt recunoscători pentru ceea ce...
CaTine
Publicat 20.10.2024
Cum arată Gina Felea în 2024! A împlinit recent 40 de ani și a trecut printr-o...
spynews.ro
Publicat 18.10.2024
În direct la TV, Gigi Becali l-a întrerupt pe George Simion, partenerul lui din...
GSP
Publicat 20.10.2024
Planta pe care trebuie să o pui la fereastră. Te scapă de umiditate și mucegai
Click.ro
Publicat 20.10.2024
Inteligența artificială a descoperit peste 160.000 de noi specii de virus. Multe...
Useit
Publicat 20.10.2024
Drama actorului Valeriu Pavel Dan. Ce a îndurat cu un an înainte de moarte
Redacţia.ro
Publicat 18.10.2024
Atentat terorist în România comunistă. Cazul exploziei din 1984 de la Sfântu...
libertatea.ro
Publicat 20.10.2024
Istoricul relațiilor lui Liam Payne. O retrospectivă asupra vieții amoroase a...
ZU
Publicat 20.10.2024
Gogoși cu mere și banane în aluat, foarte gustoase și aromate
Hello taste
Publicat 20.10.2024
Pernele de alăptare trebuie să îndeplinească noi standarde de siguranță. La...
Deparinti
Publicat 20.10.2024
Grindeanu despre pasajul care "îngroapă" sute de case și...
ziare.com
Publicat 19.10.2024
Jorge Salinas și Elizabeth Alvarez sărbătoresc 13 ani de căsnicie. Actorul a...
Happy
Publicat 18.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Câte anestezii generale poți face în siguranță
Medicool
Publicat 20.10.2024
Ion Ţiriac, prins la volan cu 340 km/oră de poliţie şi trimis spre judecată....
orangesport.ro
Publicat 14.10.2024