Insula Iubirii sezon 8, 24 iulie 2024. Andrei şi Diandra au fost prinşi când se sărutau pe plajă, pe ascuns: "Nu pot să spun în cuvinte"
Insula iubirii sezon 8, 24 iulie 2024. Andrei şi-a dat frâu liber sentimentelor pe care le-a dezvoltat în ultimele zile ale emisiunii faţă de ispita Diandra. Crezând că ar putea fi ultima lui zi pe insulă, Andrei s-a ascuns pe plajă cu Diandra, unde a avut loc primul sărut al sezonului 8 Insula Iubirii. Cei doi au fost prinşi în flagrant de operatori.
De Redactia Observator la 24.07.2024, 22:07„Cred că știu ce fac, cine sunt. Realitatea doare, că m-a durut și pe mine ani de zile. Chiar și pe avion, serile în care stăteam cu Cristina. La noi nu există comunicarea. Sunt într-o liniște totală, sunt mulțumit și nu mi-e frică de nimic. Mă simt mai bine ca la 15 ani, atunci nu știam ce voiam să simt. Ai fost perfectă, ești! Avem compatibilitate fizică, orice. Am vrut să-i arăt ceea ce simt. Hai să intrăm aici, vrei? Prima oară când ne-am sărutat nu pot să spun în cuvinte”, spune Andrei.
"A fost un gest de afecțiune pe care amândoi simțeam să-l facem. Poate nu mai aveam ocazia să facem asta. Ce am simțit în acel moment? Liniște!”, spune Diandra.
Pornind de la premisa#cineiubeştenulasă, Insula Iubirii scoate la iveală noi adevăruri dramatice şi invită cuplurile curajoase să trăiască experienţa vieţii lor, în cadrul reality show-ului care a schimbat destinele multor perechi de îndrăgostiţi.
Curajul de a fi ei, așa cum sunt, în fața întregii țări. Sunt sigur că, priviți în profunzime, ei și poveștile lor, vor fi inspirație pentru toți cei care îi vor urmări. Omenii nu trebuie judecați, ci înțeleși. Prin înțelegere, suntem mai buni!”, dezvăluie Radu Vâlcan, gazda celui mai fierbinte reality show, ce va putea fi urmărit vara aceasta, la Antena 1 și în AntenaPLAY.