Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat imunitatea mare aseară, la America Express. Traversare palpitantă a Anzilor, la peste 4.000 de metri
Ieri seară, la America Express, Irina Fodor a acordat cea dintâi imunitate a etapei a șasea: Laura Giurcanu și Sânziana Negru s-au bucurat de victorie, dar și de începutul unei scurte vacanțe, până la etapa următoare. Tot aseară, s-a desfășurat și cursa pentru calificarea la cel de-al doilea joc de amuletă. Așadar, în această seară, telespectatorii îi vor urmări pe Aris și Alexia Eram, Ada și Tony Galeș, dar și Giulia și Vlad Huidu într-un joc de amuletă pe cât de tensionat pe atât de amuzant. Iar apoi, concurenții vor coborî vertiginos, de la peste 4.000 de metri la nivelul mării, traversând Anzii în cursa pentru a doua imunitate.
De Redactia Observator la 29.11.2023, 12:43Difuzată de Antena 1 în intervalul 20:29 – 23:57, ediția de aseară America Express a fost prima opțiune a telespectatorilor români pe segmentele de public comercial și urban. Astfel, pe tronsonul publicului urban cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, emisiunea a obținut 5.4 puncte de rating și 20.6% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 5 puncte de rating și 19.3% cotă de piață. La orașe, America Express a ocupat primul loc în topul audiențelor, cu 5.4 puncte de rating și 16.2% cotă de piață, Pro Tv situându-se pe locul secund, cu 4.9 puncte de rating și 14.7% cotă de piață. În minutul de aur 21:44, emisiunea a fost urmărită de peste 1,1 milioane de telespectatori.
După o cursă în care au aflat povestea celebrelor pălării Panama din Ecuador, învățând, pas cu pas ce înseamnă crearea unei pălării perfecte, concurenții s-au reunit ieri la careul celei dintâi imunități. Laura Giurcanu și Sânziana Negru au câștigat cursa, devenind prima echipă imună a etapei a șasea. Întrecerea următoare a stabilit și perechile pe care telespectatorii le vor vedea înfruntându-se în această seară într-un joc de amuletă ce va stârni hohote de râs: Aris și Alexia Eram, Ada și Tony Galeș, dar și Giulia și Vlad Huidu.
Tot în ediția de diseară, concurenții vor trăi o cursă memorabilă pentru a doua imunitate, cu schimbări dramatice de climă și peisaj. Vor trece rapid de la vreme friguroasă la 40 de grade, coborând de la o altitudine de 4.200 de metri la nivelul mării. Echipele vor traversa astfel Anzii, pe un drum palpitant, cu serpentine și vizibilitate extrem de redusă. Vorbim de o coborâre rapidă, cu porțiuni extrem de înguste sau cu gropi periculoase, într-o zonă în care, în majoritatea timpului, e ceață. ”Ceața devenise atât de deasă încât nu vedeam nimic în fața mașinii! Era alb complet”, a povestit Tony Galeș. De la frigul Anzilor, concurenții vor ajunge în căldura unei plantații de bananieri, continuând aventura cu misiuni extrem de solicitante. Cine va câștiga jocul de amuletă, dar și ce echipă va obține imunitatea mică telespectatorii vor afla în ediția America Express difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY, în această seară, de la 20:30.