Antena LIVE

Curs valutar

Moment emoționant pe scena iUmor Cătălin Bordea: "Ăsta este un moment pentru care ești recunoscător că-l primești!"

În cea de-a patra ediție iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, pe scenă urcă Fanaticii Tăcerii, un cuplu cu deficit de auz, care oferă un moment de-a dreptul emoționant, pentru toți cei din sală.

De la 27.09.2024, 12:26
WhatsApp

"A fost un moment special, din foarte multe puncte de vedere; genul acela de moment pentru care ești recunoscător că-l vezi! Toți cei din sală am fost emoționați", a declarat Cătălin Bordea, iar Cheloo a recunoscut că, deși nu a mai văzut un asemenea număr, momentul a fost unul special, pe care l-a urmărit cu tot dragul: "Mi-a făcut plăcere să-l privesc!".

"Trântesc ușile, trântesc scaunele, iar atunci când mănâncă, sorb îngrozitor!", așa a început prezentarea momentului, făcută de Lavinia Chițu, tânăra care traduce concerte ale artiștilor prin limbajul semnelor, pentru oamenii cu deficit de auz și unul dintre cei mai apreciați interpreți mimico-gestuali din țară. Ce a urmat a stârnit admirația celor patru jurați, care, la finalul numărului, le-au mulțumit celor doi prin limbajul semnelor.

Întregul moment va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, în fiecare sâmbătă, de la 20:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

iumor antena 1
Întrebarea zilei
Aţi reuşit să prindeţi fonduri în programul Casa Verde?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui pe grătar înainte de mici ca să nu se ardă. Vor avea o aromă mai...
Fanatik.ro
Publicat 27.09.2024
Cum au ascuns chinezii că li s-a scufundat cel mai nou submarin nuclear
spotmedia.ro
Publicat 27.09.2024
Predicția unui comandant ucrainean: În câteva luni, războiul va intra în...
spotmedia.ro
Publicat 25.09.2024
Planșeul Unirii: Ce se întâmplă cu Dâmbovița în scenariul unui colaps....
Gandul
Publicat 27.09.2024
Singurul mod în care Ucraina poate stopa Rusia. România face parte din ecuație:...
Adevărul
Publicat 27.09.2024
Cum arată copiii Andreei Samson de la Asia Express. Actrița avea un bebeluș...
A1
Publicat 25.09.2024
Horoscopul zilei de 28 septembrie 2024. Leii sunt în căutarea sufletului...
CaTine
Publicat 27.09.2024
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată...
spynews.ro
Publicat 25.09.2024
GSP publică, în premieră, un set de imagini fabuloase cu Ion Țiriac. Cum...
GSP
Publicat 26.09.2024
Un turist olandez, care a vizitat peste 150 de state, surprins de România:...
Click.ro
Publicat 26.09.2024
Băutura care poate ajuta la menținerea masei musculare. Mulți oameni o consumă...
Useit
Publicat 27.09.2024
Povestea româncei care a fost campioană la Roland Garros și a ajuns chirurg la...
Redacţia.ro
Publicat 27.09.2024
Statele Unite, prima reacție după ce Vladimir Putin a amenințat Occidentul cu...
libertatea.ro
Publicat 26.09.2024
Justin și Hailey Bieber s-au bucurat de o seară romantică în Malibu. Cei doi...
ZU
Publicat 27.09.2024
Ciorbă de roșii ca la bunica. Rețetă cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 27.09.2024
Pierderea apetitului în timpul sarcinii: cum gestionezi situația
Deparinti
Publicat 27.09.2024
Concurență acerbă pentru accederea în profesia de magistrat. Câți...
ziare.com
Publicat 27.09.2024
Sherlyn le răspunde criticilor în privința creșterii copilului său. Ce...
Happy
Publicat 27.09.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Terapia prin râs: în ce constă această metodă de relaxare și care sunt...
Medicool
Publicat 27.09.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024