Poftiți pe la noi: Poftiți în Dobrogea! Noile episoade ale sezonului 10 vor fi difuzate in fiecare luni, marți și miercuri, ȋncepând din 20 mai, la Antena 1
Începând cu 20 mai, Nea Mărin revine la Antena 1 cu episoade noi din sezonul 10 al emisiunii Poftiți pe la noi!, difuzate în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Alături de Nea Mărin, în această aventură, vor fi Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, dar și Sonny Medini și Rikito Watanabe, care, alături de echipe, vor străbate cele mai frumoase locuri din Dobrogea.
De Redactia Observator la 15.05.2024, 09:06- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Fascinat de locuri frumoase, autentice și de tradițiile fiecărei zone în parte, Nea Mărin a mărturisit: "Este prima dată când ajung la Corbu și abia aștept să descopăr zona. Așa cum s-a întâmplat în ultimele ediții, scopul nostru a fost acela de a pune vedetele la treabă și de a organiza spectacole pentru comunitățile în care am ajuns, spectacole care să promoveze și care să aducă bucurie oamenilor din zonele pe care le-am vizitat".
În noile episoade ale sezonului 10, difuzate luni, marţi şi miercuri, de la 20:30, la Antena 1, cele patru vedete pe care Nea Mărin le pofteşte alături de el în Dobrogea sunt Ruby, Jador, Adriana Trandafir și Patrizia Paglieri.
"Am revenit la Nea Marin... din greșeală! Nu știu ce caut aici!", a fost primul lucru pe care l-a dezvăluit Jador, care nu este la prima apariție în emisiune, continuând: "Prevăd multă ceartă, dar și el va avea o viață grea cu mine, o să-i pară rău că m-a invitat", în vreme ce Ruby a recunoscut, emoționată: "Vin, de fiecare dată, cu foarte mare drag și cu multă poftă de viață. Simt că vin într-o tabără, într-o tabără de nebuni, dar astea sunt cele mai frumoase momente și experiența este una minunată, mereu".
"Patrizia e o simpatică! Are stilul ăsta de a vorbi românește, care mereu mă amuză", a povestit Nea Mărin, care e convins că va face echipă bună atât cu ea, cât și cu Adriana Trandafir: "Cu Adriana m-am înțeles mereu bine, suntem amândoi din aceeași generație".
Cum se vor descurca vedetele şi care vor fi provocările cărora trebuie să le facă față, dar și cum se vor înțelege cu Nea Marin, telespectatorii vor putea afla urmărind noile episoade ale emisiunii Poftiţi pe la noi: Poftiţi în Dobrogea! Sezonul 10, din 20 mai, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!