Radu Pietreanu, invitat special în cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1. Cheloo: "Această emisiune a câștigat foarte mult prin aparițiile acestui om"
Cea mai nouă ediţie iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, îl aduce în faţa juriului şi al telespectatorilor pe umoristul Radu Pietreanu, în calitate de invitat special. Actorul revine pe scena iUmor cu un număr savuros, care le va oferi celor aflați pe platoul de filmare terapie prin comedie.
De Redactia Observator la 23.11.2023, 11:44Jurații s-au bucurat să îl revadă pe scena iUmor pe Radu Pietreanu și, încă din primele minute, Cheloo a mărturisit că: „Niciodată nu vine cu mâna goală, când e vorba să ne aducă un cadou. Această emisiune a câștigat foarte mult prin aparițiile acestui om!”.
“Cred că azi am venit degeaba. V-am spus atâtea, ani de zile, că nu mai am ce să vă spun, mai ales că, mai nou, am aflat că nu mai ai voie să faci glume despre nimic, că nu e politically correct. Albă ca Zăpada și cei 7… cum? Pitici? N-ai voie să zici pitici… Albă ca Zăpada și cei 7 normali?!”, așa și-a deschis umoristul numărul, iar continuarea a stârnit, de îndată, hohote de râs.
Despre ce este vorba și cum a reușit actorul, din nou, să-i facă pe cei prezenți să râdă cu gura până la urechi, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediție iUmor, difuzată sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Cel de-al 15-lea sezon iUmor continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1! Delia, Cheloo, Cătălin Bordea şi Cosmin Natanticu se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații iUmor, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora.