Antena LIVE

Curs valutar

Ultima eliminare, înainte de săptămâna finală, are loc în această seară, la Power Couple! Show-ul a rămas lider de audiență!

Au venit în competiție cu dorința de a trăi cea mai frumoasă experiență în doi, din câte au avut până la acest moment. Au demonstrat, cu fiecare zi, că limitele sunt făcute pentru a fi depășite, iar temerile pentru a fi lăsate în urmă. S-au luptat cu frici pe care le aveau de ani de zile și au răzbit, înaintând cu fiecare etapă, mai aproape de marea finală! În această seară, la Power Couple, se încheie cea de-a șaptea săptămână din cel de-al doilea sezon, iar emoțiile ating cote înalte, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! 

De la 26.02.2025, 12:08
WhatsApp

Au fost două zile complicate, băieții au sărit din praștie, iar fetele au fost nevoite să treacă cu fața prin cutii în care se aflau unele dintre vietățile care le sperie cel mai tare – viermi, gândaci, șerpi sau iguane. Fiecare concurent a dat totul, însă rezultatele nu au fost pentru toți cele dorite. Astfel, aseară, Diana Bulimar și Radu Dumitrache au devenit primul cuplu propus la eliminare și așteaptă finalul acestei zile pentru a afla cu cine vor lupta pentru voturi. ”Eu am bagajele făcute oricum”, va povesti sportiva, continuând să admită: ”sunt fatalistă, pun răul înainte”. 

Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 23:50, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1, cu difuzarea ediției Power Couple a înregistrat 6.3 puncte de rating şi 22.3% cotă de piaţă, postul secund, PRO TV, având 5.2 puncte de rating şi 18.2% cota de piaţă. În minutul de aur, înregistrat la ora 21.00, peste 1.2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe ultima probă individuală a fetelor.    

Într-un moment de maximă intensitate în competiție, diseară, Dani Oțil va invita cuplurile la proba de cuplu! ”Trebuie să privească și să meargă în aceeași direcție. Drumul e alunecos și complicat. Pentru a înainta, la zeci de metri, deasupra Mediteranei, va trebui să colaboreze, să negocieze, să se ajute, să se încurajeze, tot ca-n viață. Dacă unul se dezechilibrează și cade, pierd amândoi proba. În cale se vor ivi probleme peste probleme, le pot rezolva fără emoții – matematic și logic!”

Cine va ajunge diseară pe ultimul loc la probă și, automat, va merge la votul de eliminare? Pe cine vor alege cei din casă să rămână și pentru cine se va încheia competiția, chiar înainte de ultima săptămână? Aflăm totul, în doar câteva ore! 

Nu ratați luni, marți și miercuri, de la 20:30, doar la Antena 1 și pe AntenaPLAY, ultimele ediții dintr-un sezon în care adrenalina a fost la cote înalte, la Power Couple!

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

power couple emisiune antena 1
Întrebarea zilei
Cumpărați cadouri pentru profesori de 1 și 8 martie?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Fabrica din România care se află în prag de faliment. Angajații rămân fără...
Fanatik.ro
Publicat 27.02.2025
Când este cel mai bun moment pentru a planta răsadurile de ROȘII în grădină?...
Gandul
Publicat 28.02.2025
Intrigile și jocurile politice ale așa-zişilor suveraniști. Expert: „El are...
Adevărul
Publicat 28.02.2025
Au început filmările pentru cel mai așteptat show al anului: Insula Iubirii!...
A1
Publicat 28.02.2025
Horoscopul zilei de 1 martie 2025. Racii se simt relaxați. Află ce se...
CaTine
Publicat 28.02.2025
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la...
spynews.ro
Publicat 28.02.2025
Fiica unui condamnat din dosarul „Mită pentru arbitri”, numită prefect »...
GSP
Publicat 27.02.2025
Știai de beneficiile cafelei asupra ficatului? Ce trebuie să pui în ea, pentru...
Click.ro
Publicat 27.02.2025
Cum a distrus un software AI viața unui bărbat. Ce s-a întâmplat după ce a...
Useit
Publicat 27.02.2025
Ce suspectează fiicele lui Gene Hackman că s-a întamplat în cazul morții...
Redacţia.ro
Publicat 28.02.2025
Ce mandat pot avea trupele europene din Ucraina: de monitorizare a încetării...
libertatea.ro
Publicat 28.02.2025
Will Smith aproape că a sărutat-o pe cântăreața India Martínez în timpul...
ZU
Publicat 28.02.2025
Prăjitura Rákóczi cu brânză și bezea. Rețeta unui desert rafinat
Hello taste
Publicat 28.02.2025
Când părinții au viziuni diferite despre educație. 6 pași pentru un echilibru...
Deparinti
Publicat 28.02.2025
Berk Oktay vorbește despre cel mai nou rol al său și viața de tătic. Cum...
Happy
Publicat 28.02.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de mult te ajută oțetul de mere să elimini kilogramele în plus. Cum se...
Medicool
Publicat 28.02.2025