Antena LIVE

Curs valutar

Adriana Trandafir şi Romică Ţociu spun "Ajut eu!": „Atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă un har special, acela de a fi alături de cel care are nevoie”

Juraţii, prezentatorii şi deopotrivă concurenţii Te cunosc de undeva! spun din nou Ajut eu! şi în acest an, în cadrul ambiţiosului proiect Ajut eu! care revine pe 29 noiembrie, de la ora 14.00, la Antena 1, cu o nouă ediţie în care românii de pretutindeni au posibilitatea să schimbe destine şi să trăiască emoţia binelui.

De la 28.11.2020, 10:34
WhatsApp
Adriana Trandafir şi Romică Ţociu spun "Ajut eu!" Antena 1

Mai mult, în acest an, juraţii şi-au abandonat fotoliile confortabile şi s-au aruncat în spectaculosul joc al transformărilor, pentru un moment special, ce va fi difuzat în cadrul galei-maraton Ajut eu!. Jurizarea va fi una pe măsură, căci va fi făcută de Adriana TRandafir, Romică Ţociu, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu.

Până atunci, spectacolul transformărilor continuă în această seară, de la 20:00, la Antena 1, în cea mai nouă gala Te cunosc de undeva!”. 

“De o viaţă aşteptam să ocupăm fotoliile de juraţi!”, va spune Adriana, mai în glumă, mai în serios, în vreme ce Romică va completa: “Azi-noapte, nu am putut să dorm cu gândul că eu îi voi nota acum pe Temişan, pe Cristi Iacob, de Ozana nici nu mai spun! Dacă avem polite de plătit? Nu vă spun decât atât…vom simţi gustul dulce al răzbunării!”. Cum se vor descurca aceştia în locul juraţilor şi, mai ales, cum se vor lăsa juraţii cuprinşi de magia transformărilor, telespectatorii vor putea urmări duminică, de la 14:00, la Antena 1. 

Adriana şi Romică nu ezită nicio clipă să spună “Ajut eu!”, atunci când au ocazia: “Suntem fericiţi că am fost aleşi să facem parte din acest joc atât de frumos şi atât de duios!”, a spus Romică, iar Adriana a completat: „Ţine de fiecare, fiecare dintre noi ar trebui, dacă avem un pic mai mult, să putem oferi. Nu facem fapte bune ca să le contorizăm neapărat, pur şi simplu, atunci când ne naştem, Dumnezeu ne dă şi un har special, acela de a fi alături de cel care are nevoie, atunci când are nevoie!”, a mai spus actriţa. 

După ce anul trecut, platforma www.ajuteu.ro a adus oameni cu dorinţe sau nevoi alături de semeni ai lor care le pot îndeplini şi, astfel, mii de visuri au devenit realitate, a venit vremea ca noi visuri să prindă aripi cu ajutorul românilor din toate colţurile lumii, în cadrul galei Ajut eu!, difuzată pe 29 noiembrie, începând cu ora 14:00. 

În acest an, alături de gazdele galei, Alessandra Stoicescu şi Mihai Morar, Dorian Popa va transmite live, timp de 5 ore, din culisele galei-maraton Ajut eu!. Cu vedetele aflate în platoul Ajut eu!, Dorian va vorbi despre experienţele personale în care au avut nevoie de ajutor, despre oamenii care le-au oferit ajutorul într-un moment neaşteptat, dar şi despre lucrurile bune din ultima perioadă, una atipică şi complet apăsătoare pentru întreaga omenire. 

Emoţie #deneoprit, noroc #deneoprit, români #deneoprit, acestea sunt coordonatele sub care telespectatorii vor petrece timp de trei zile alături de vedetele Antena 1. Petrecem împreună o zi importantă din istoria României și dăruim aniversarea de 27 de ani de Antena 1 tuturor românilor care își doresc să trăiască emoția binelui.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

adriana trandafir gala ajut eu ajut eu romica tociu antena 1
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024