Alex Abagiu și Radu au câștigat amuleta la Asia Express
Cea de-a patra etapă de pe Drumul Comorilor a provocat cele 7 echipe care s-au luptat pentru a doua imunitate a etapei la nenumărate misiuni ce le-au dat mari bătăi de cap concurenților.
De Redactia Observator la 10.03.2020, 12:37- Alex Abagiu și Radu au câștigat amuleta.
- Asia Express s-a clasat din nou ca lider de piață.
Cea de-a patra etapă de pe Drumul Comorilor a provocat cele 7 echipe care s-au luptat pentru a doua imunitate a etapei la nenumărate misiuni ce le-au dat mari bătăi de cap concurenților.
După o cursă infernală în traficul din Filipine și un joc pe plajă ce le-a testat vedetelor echilibrul și atenția, Alex Abagiu și Radu au fost cei care au câștigat amuleta în valoare de 1000 de euro: ”Mai aveam foarte puțin până la victorie!”, au spus Alina și Carmen, rivalele băieților din jocul pentru avantaj.
Luni, 9 martie, Asia Express - Drumul Comorilor s-a clasat din nou ca lider de piață pe toate categoriile de public. Cel mai dur reality-show a ținut în fața televizoarelor aproape 1.700.000 de telespectatori la nivel național, în minutul de maximă audiență de la 21:50. În intervalul orar în care a fost difuzată emisiunea, 20:00 – 23:51, Asia Express a fost lider de piaţã la nivelul tuturor categoriilor de public. Astfel, pe publicul comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 a condus cu o medie de 7.9 puncte de rating și 21.9% cota de piață, fiind urmată de Pro TV cu 6.7 puncte de rating și 18,4 procente din cota de piață. Şi la nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a condus topul audienţelor, întregistrând un rating mediu de 6.9 puncte şi 15.7% cota de piaţã, în vreme Pro TV înregistra atunci doar 6 puncte de rating şi 13,6 procente din cota de piaţã. Și la nivelul întregii țări, cei mai mulți telespectatori au ales să urmărească a patra etapă din Filipine, astfel că emisiunea a fost lider de audiență cu o medie de 7,1 puncte de rating și 16.2 cota de piață, în vreme ce Pro TV se clasa pe poziţia secundã cu o medie de 7 puncte de rating și 16.1% cota de piață.
Concurenții au trecut de la agonie la extaz în ediția de luni seară. Plecarea în cursă a fost stabilită de o probă în care echipele au avut de filetat pește, ca mai apoi să se asigure că îl pot păstra proaspăt până la primul punct de întâlnire cu Gina. Dar ghinioanele s-au ținut lanț pentru o parte dintre ei, căci în drumul lor spre piață, în căutare de gheață, frații Ristei s-au împiedicat și au scăpat lada în care se aflau fileurile fiind nevoiți să o abandoneze. Seara a continuat cu o misiune într-o podgorie de vin, unde concurenții au folosit o tehnică tradițională pentru a obține suc de struguri, iar proba a fost decisivă pentru jocul de amuletă, căci doar primele două echipe ajunse la Gina s-au și calificat. Alex Abagiu și Radu s-au întrecut cu Alina Ceușan și Carmen Grebenișan pentru 1000 de euro și avantaj, în capitala filipineză a surfului, însă victoria a fost a băieților.
În cursa nebună spre ultimul punct de control echipele au mai dat de un obstacol: ”În locul unde trebuia să fie Gina…nu era Gina, ci doar o altă misiune”. Așa se face că prima echipă care va reuși să traverseze cu barca un lac și să aducă împreună un cuplu de îndrăgostiți va fi și cea care poate răsufla ușurată la finalul ediției din această seară. Cea de-a doua imunitate a etapei este încă în joc, iar echipa ce o va câștiga nu va putea fi votată în cursa pentru ultima șansă. În schimb, utimele două cupluri din clasament se vor califica automat, în vreme ce un al treilea cuplu se va alătura în urma votului majoritar.
Ziua de bilanț a etapei cu numărul patru începe în seara aceasta, de la 20:00, pe Antena 1. Cursa pentru ultima șansă ar putea opri drumul în competiție al unei echipe, în funcție de culoarea ancorei din cutia securizată dezvăluită la finalul serii. Misiunea vedetelor va presupune să organizeze petreceri de copii, iar vestea îi va lua prin surprindere: ”Mi se pare peste mână pentru noi. Am crezut că în cursa pentru ultima șansă ai nevoie de forță, dar azi trebuie folosite alte calități față de ce ne așteptam”.
Așa se face că toate misiunile vor avea de-a face cu o zi de naștere a unui copil, iar probele le vor testa concurenților rând pe rând atenția, rapiditatea, dar și dexteritatea. Într-una dintre provocările serii, vedetele trebuie să convingă 10 oameni de pe o listă să urce cu ei într-un jeepney, ca mai apoi să îi transporte la aniversarea pe care o pregătesc: ”Cum convingem noi acum niște necunoscuți să meargă cu alți doi necunoscuți spre o destinație pe care nu o cunosc?!”. Mai mult decât atât, vedetele trebuie să se asigure că toți pasagerii vor rămâne cu ei până la finalul cursei, căci orice persoană pe care o vor pierde pe drum, va trebui înlocuită automat.
Care va fi cea de-a doua echipă care câștigă imunitatea etapei, care sunt cuplurile ce vor lupta în cursa pentru ultima șansă, dar și ce culoare va avea ancora la finalul serii, telespectatorii Antena 1 pot vedea diseară, de la ora 20:00, într-o nouă ediție Asia Express- Drumul Comorilor.