Antena LIVE

Curs valutar

Alex Velea, în lacrimi la Asia Express

Asia Express, cel mai dur reality show difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor este un adevărat tur de forță fizică și psihică pentru cele 9 perechi de vedete care au ales să plece pe Drumul Comorilor.

De la 25.11.2019, 12:04
WhatsApp
Alex Velea, în lacrimi la Asia Express

Asia Express, cel mai dur reality show difuzat de Antena 1 în primăvara anului viitor este un adevărat tur de forță fizică și psihică pentru cele 9 perechi de vedete care au ales să plece pe Drumul Comorilor.

În această cursă s-a dovedit faptul că Alex Velea are o sensibilitate aparte atunci când vine vorba de copii. În fiecare casă în care a ajuns, la fiecare cazare unde se aflau copii, Alex și-a petrecut întreaga seară jucându-se cu ei, cântându-le sau învățându-i diverse lucruri. Alături de Mario Fresh a făcut adevărate spectacole pentru cei mici.

Unul dintre cele mai grele momente de care a avut parte a fost o misiune care l-a trimis în suburbiile din Filipine. Felul în care trăiau familiile respective, felul în care trăiau copiii de acolo, l-au impresionat atât de mult, încât nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.

Chiar dacă era în cursă, a rămas minute bune să se joace și să strângă în brațe toți copiii aflați în aceea casă.  Oamenii pe care îi cunosc, experiența de care au parte, limitele pe care și le depășesc concurenții, toate acestea au făcut din Asia Express mai mult decât un show de televiziune.

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025