Cântărețul american Tom Petty, spitalizat în stare foarte gravă
Cântărețul american Tom Petty a fost găsit în stop cardio-respirator în locuința sa din California și a fost spitalizat în stare foarte gravă.
De Redactia Observator la 03.10.2017, 01:58Cântărețul american Tom Petty a fost găsit în stop cardio-respirator în locuința sa din California și a fost spitalizat în stare foarte gravă. Potrivit TMZ, șansele de supraviețuire ale artistului de 66 de ani sunt foarte mici.
Tom Petty a fost găsit fără zăcând fără cunoștință în vila sa din Malibu, California. Nu respira și era în stop-cardio-respirator, transmite TMZ. Echipajul medical l-a resuscitat și a reușit să-i redea pulsul și l-a transportat la un spital din orașul Santa Monica.
Tom Petty a fost cuplat la aparate, dar starea sa nu a dat semne de îmbunătățire. Au apărut informații neconfirmate că artistul nu mai are activitate cerebrală și că medicii se pregătesc să îl decupleze de la aparate. Ba chiar a apărut și zvonul că ar fi murit, preluat și în presă, dar care a fost ulterior dezmințit.
Tot TMZ spune că, luni dimineață, familia a chemat un preot la spital, iar artistul ar mai avea de trăit doar câteva ore.
În vârstă de 66 de ani, Tom Petty a cunoscut gustul succesului în anii 70, cu trupa Tom Petty and the Heartbreakers, odată cu hitul Breakdown.
În această toamnă, Tom Petty a fost într-un turneu muzical de amploare, pe care l-a încheiat chiar săptămâna trecută.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și