Antena LIVE

Curs valutar

Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1. Cristina Ciobănaşu şi Vlad Vîlciu întregesc familia Andronic

Carmen Ionescu, Cristina Ciobănaşu şi Vlad Vîlciu sunt noile nume care întregesc familia Andronic în cel mai nou serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion şi Dream Film Production, Adela.

De la 12.10.2020, 10:56
WhatsApp
Carmen Ionescu revine pe micile ecrane după 10 ani, în serialul Adela, de la Antena 1 Antena 1

Pentru Carmen Ionescu, proiectul Adela înseamnă revenirea pe micile ecrane, după o pauză de aproape 10 ani de zile. Actriţa o va întruchipa pe Martha, mama lui Paul Andronic, unul dintre personajele-cheie ale poveştii. Caracter puternic, Marthei îi pasă mai mult de reputaţia familiei Andronic, decât de fericirea fiului său şi va lua decizii care ulterior vor schimba destine.

„Sunt extrem de bucuroasă că am revenit la filmări, după o pauză de aproape 10 ani. Mare bucurie şi un mare cadou pentru mine a fost acest rol şi sunt implicată cu tot sufletul. Îmi place mult toată echipa, sunt oameni minunaţi, profesionişti, iar asta contează enorm. Îmi place şi povestea serialului, iar despre rolul meu, ce să spun, îl iubesc mult. Martha e o femeie puternică, cum îmi place mie, un caracter ferm, are şi ironie, are şi umor, dar mai mult nu aş vrea să divulg de acum despre personaj. Rămâne să îl descoperiţi dumneavoastră!”, a declarat actriţa, care a mai completat: „M-am bucurat ca un copil că mi s-a oferit ocazia să revin pe platoul de filmare!”.

Din familia extinsă face parte şi Livia Drăghici, fiica surorii lui Paul, interpretată de Cristina Ciobănaşu. Mereu sub influenţa mamei sale, Delia, Livia este răsfăţata casei. Iar atunci când mama sa simte că poziţia în casă, dar şi averea îi sunt ameninţate de fiica lui Paul, va face tot posibilul ca să împiedice acest lucru.

„Personajul pe care îl interpretez în acest serial se numeşte Livia Drăghici şi este parte din familia mare Andronic. Vorbim de o fată de bani gata, care a primit tot timpul tot ce şi-a dorit. Fetiţa preferată a familiei, Livia îşi permite să spună şi să facă orice. Urmează cursurile unei facultăţi, pentru că nu vrea să fie neapărat dependentă de familie, însă nici nu depune foarte mult efort, nici nu spune nu averii familiei!”, a declarat Cristina, care mai spune că noul său personaj este cu adevărat o provocare: „Nu ştiu să am lucruri în comun cu Livia! Mi se pare o provocare în plus şi faptul că nu am mai jucat jucat stilul ăsta de aroganţă şi de excentricitate, dar sper să vă placă personajul meu şi să îi descoperiţi farmecul în întreaga poveste!”.

Alături de ea, telespectatorii în vor putea urmări şi pe Vlad Vîlciu, interpretul lui Luca Drăghici, primul copil al Deliei şi al lui Dorin Drăghici. Luca este băiatul răsfăţat al mamei, aflat într-o continuă petrecere de când a absolvit liceul şi prins în tot felul de relaţii compromiţătoare care nu fac decât să strice imaginea familiei Andronic.

“Sunt onorat să fiu parte din echipa serialului Adela. Am întâlnit o echipă extraordinară și nişte colegi minunați, alături de care se construiește povestea, pas cu pas. Sunt convins de faptul că serialul are toate ingredientele unui real succes: suspans, acțiune, emoție și un strop de magie din partea fiecărui om, prezent pe platoul de filmare”, a declarat Vlad Vîlciu, care mai spune despre personajul său: “Luca este un tânăr aparent arogant, infatuat, fără griji sau conștiință, ghidat de mirajul banilor nemunciți. În esență, el reprezintă categoria copiilor neglijați emoțional de părinții care sunt convinși că banii pot substitui timpul și atenția familială. Luca are un parcurs surprinzător, aventuros, înțesat de suișuri și coborâșuri. Personal este o provocare, deoarece am de a face cu un rol de compoziție, diametral opus de mine. Scormonesc toate ungherele sufletului acestui personaj și îl însuflețesc cu grijă”, a mai completat el.

Antena 1 a dat startul filmărilor pentru Adela, un nou serial de ficțiune produs de Ruxandra Ion și Dream Film Production. Producția este o adaptare liberă după serialul O hayat Benim / This is my life, produs de Fox Turcia, adaptarea fiind semnată de Simona Macovei, Radu Grigore, Conrad Mericoffer, Bianca Mina și Ruxandra Ion.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024