Cezar Ouatu, mesaj inainte de finala Eurovision
Reprezentantul Romaniei in finala Eurovisionului a transmis un mesaj in care anunta ca a definitivat toate detaliile show-ului si ca doreste sa ii faca fericiti pe toti romanii
De Redactia Observator la 18.05.2013, 17:09Cezar Ouatu va canta in aceasta seara in finala concursului de la Malmo Arena piesa "It's My Life", piesa care a starnit o serie de controverse.
"Este momentul pe care, practic, l-am dorit si l-am asteptat de cand am pus piciorul in Suedia. Dupa cele doua repetitii de ieri, am definitivat toate detaliile show-ului. Ma simt bine, sunt increzator in vocea mea, in piesa pe care o interpretez si in show-ul pe care noi, romanii, il aducem pe scena de la Malmö. Imi doresc ca in aceasta seara sa ii fac mandri si fericiti pe toti romanii si pe toti cei care ma apreciaza", a declarat acesta cu cateva ore inainte de marea finala.
Cantaretul va fi cel de-al 14-lea concurent, conform anuntului facut vineri de catre organizatori. Ordinea intrarii in concurs este urmatoarea: Franta, Lituania, Moldova, Finlanda, Spania, Belgia, Estonia, Belarus, Malta, Rusia, Germania, Armenia, Olanda, Romania, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Danemarca, Islanda, Azerbaidjan, Grecia, Ucraina, Italia, Norvegia, Georgia si Irlanda.