Antena LIVE

Curs valutar

Ed Sheeran vrea să construiască o capelă din piatră pe proprietatea sa din Suffolk

Cântăreţul Ed Sheeran intenţionează să construiască o capelă din piatră pe proprietatea sa din Suffolk.

De la 01.03.2018, 17:00

Cântăreţul Ed Sheeran intenţionează să construiască o capelă pe proprietatea sa din Suffolk, depunând o cerere în acest sens la consiliul local al districtului de coastă din acest comitat englez, scrie BBC.

Ed Sheeran a depus cererea după ce, în luna ianuarie, a anunţat că s-a logodit cu Cherry Seaborn, prietena sa din copilărie. Potrivit planurilor de nuntă ale artistului, invitaţii săi vor avea nevoie de „discreţie”, ceea ce o biserică de pe domeniul public nu le-ar putea oferi.

Potrivit cererii depuse de Sheeran, capela va fi construită din piatră, în stil saxon, şi va avea o turlă rotundă, de aproximativ 14,6 metri în diametru.

Capela ar urma să arate ca şi când s-ar afla acolo de „peste o mie de ani” şi ar putea găzdui slujbe la care să participe aproximativ 24 de persoane. 

„Aplicantul doreşte să ofere un spaţiu în care el, familia lui şi persoane de diferite tipuri (invitaţii lui) să se poată retrage pentru a medita sau pentru a se ruga în pace şi în siguranţă”, arată documentele depuse de artist.

Decizia districtului de coastă din Suffolk în acest caz este aşteptată în luna aprilie.

Ed Sheeran, născut pe 17 februarie 1991, în Halifax (Anglia), a lansat trei albume de studio, 14 EP-uri şi 24 de single-uri solo şi 11 în colaborare cu alţi artişti, dar şi peste 25 de videoclipuri muzicale.

Cântăreţul englez şi-a lansat cel de-al treilea album din carieră, „÷ (Divide)”, pe 3 martie 2017. El a devenit primul artist din istorie care a ocupat primele două locuri în topul single-urilor din Marea Britanie cu două piese noi, „Shape of You” şi „Castle On The Hill”, dar şi cel mai ascultat cântăreţ pe Spotify.

Recent, Ed Sheeran a fost desemnat de către organizaţia globală Federaţia Internaţională a Industriei Fonografice (IFPI) drept cel mai bine vândut artist al anului 2017.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Credeţi că autoritățile fac suficient pentru a preveni violențele dintre clanurile interlope din Capitală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Ucrainenii ar fi atacat o bază militară din Rusia unde se află temutele rachete...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Bogdan Ionescu de la Insula Iubirii s-a căsătorit! Fostul iubit al lui Hannelore...
A1
Publicat 21.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Cum se schimbă creierul femeilor în timpul sarcinii. Efectul real a fost...
Useit
Publicat 22.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
Dunărea a inundat un întreg oraș aflat la 25 km de Budapesta. Viitura ajunge...
libertatea.ro
Publicat 21.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Clătite cu mere în aluat, aromate cu scorțișoară
Hello taste
Publicat 21.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Ce comisari riscă refuzul Parlamentului European. Legături cu Federația Rusă...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce este Rage Therapy. Cum funcționează această tehnică psihologică
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024