În noaptea de Revelion, de la ora 20:00, la Antena 1, Mirela Vaida, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu prezintă ''Show şi-așa''
În anul în care Antena 1 aduce cel mai lung Revelion din istoria televiziunii din România, început încă de la primele ore ale dimineţii de 31 decembrie, ''Show şi-aşa'' continuă petrecerea de la ora 20:00, la Antena 1.
De Redactia Observator la 28.12.2020, 12:56- Mirela Vaida, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu prezintă ''Show şi-așa'', în cea mai lungă noapte de Revelion
Mirela Vaida şi ''asistenţii săi'', după cum i-a prezentat aceasta, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, sunt gazdele unui spectacol de zile mari, ale cărui ingrediente principale sunt muzica, umorul de calitate și buna dispoziție. Vedete iubite de marele public, dar și invitați speciali vor urca pe scena ''Show și-așa'' unde, timp de două ore, vor încinge o super petrecere în prag de Anul Nou.
Vedetele se vor împărți în două tabere conduse de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu și, pe parcursul show-ului, se vor ''duela'' prin intermediul unor probe haioase. Așadar, Mioara Velicu, Niculina Stoican, Jean de la Craiova, Cornelia şi Lupu Rednic şi Grigore Gherman vor forma echipa ''popularilor'', condusă de Liviu, în timp ce Andreea Bănică, Marcel Pavel, Monica Anghel, Tavi Clonda, AMI şi Diana Matei vor face parte din echipa artiștilor pop, avându-l ca lider pe Andrei.
Cântec şi voie bună
Invitații speciali vor fi Irina Loghin, Mirabela Dauer, Pindu, Paula Chirilă, Doru Pârcălabu şi Silviu Petcu şi Valentina Fătu şi Vasile Muraru.
''Finalul anului 2020 se petrece la Antena 1. Vă promitem că o să râdem şi o să cântăm ca si cum anul ăsta ar fi fost unul normal. Şi tocmai pentru că nu a fost, o să vedeţi ce petrecere o să încingem împreună. ''Show și-așa'' e o emisiune de divertisment, cu mult umor, cu muzică bună, cu glume și ironii, într-o competiție pe care fiecare dintre noi a luat-o în serios!'', a dezvăluit Mirela Vaida, care a mai completat: ''Ştim că sunteţi acasă, ştim că România are nevoie de distracţie, poate acum mai mult decât oricând!''.
Este pentru al doilea an consecutiv când Mirela Vaida, Andrei Ştefănescu şi Liviu Vârciu aduc petrecerea de Revelion în casele românilor în această formulă de show de televiziune. Cât de bine se vor descurca, pe parcursul probelor, taberele conduse de Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, telespectatorii Antenei 1 vor vedea în seara de Revelion, de la ora 20:00, numai la ''Show și-așa''.