Jurnaliştii Antena 3, premiaţi de APTR
Seară excepţională pentru jurnaliştii Antena 3, la decernarea premiilor APTR
De Redactia Observator la 08.12.2014, 21:47Seară excepţională pentru jurnaliştii Antena 3, la decernarea premiilor APTR
Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR), cea mai importantă organizaţie de acest fel din ţara noastră, l-a premiat pe jurnalistul Radu Tudor pentru emisiunea "Punctul de întâlnire".
"Vreau să mulţumesc colegilor de la Antena 3 şi juriului APTR. Vă asigur că de câte ori voi avea ceva de corectat în profesia mea de jurnalist o voi face", a declarat jurnalistul.
Şi Adrian Ursu a fost premiat pentru emisiunea sa, "Secvenţial", difuzată în fiecare duminică, la Antena 3.
Alessandra Stoicescu, realizator al emisiunii "Q&A", a fost premiată de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România.
"Vreau ca în fiecare sâmbătă să ştim ce putem afla şi încotro mergem. E foarte simplu să faci o emisiune în care să spargi audienţa cu ceva şocant. Noi nu facem asta, noi vrem să facem lucruri în exclusivitate, să vorbim cu oameni obişnuiţi despre cum le strică lor viaţa politica şi justiţia", a declarat jurnalista.
Emisiunea "În premieră cu Carmen Avram" a primit premiul de excelenţă APTR.