Antena LIVE

Curs valutar

Maia Morgenstern pe scena iUmor: “Am fost extrem de emoționată când am ajuns în fața juraților”

Vineri, 29 noiembrie, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu momente în care mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și mulți alții, vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri pe cei trei jurați, dar și pe prezentatorii show-ului.

De la 27.11.2019, 12:21
Maia Morgenstern pe scena iUmor: “Am fost extrem de emoționată când am ajuns în fața juraților”

Vineri, 29 noiembrie, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu momente în care mai multe vedete, printre care Maia Morgenstern, Dan Bittman, Gina Pistol și mulți alții, vor urca pe scenă și îi vor ironiza fără rețineri pe cei trei jurați, dar și pe prezentatorii show-ului.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai iubite actrițe din România, cu o experiență de peste 30 de ani pe scena teatrului și a filmului, iar din septembrie poate fi urmărită în fiecare miercuri și joi în serialul Sacrificiul de la Antena 1. Jurații au fost surprinși cum de o actriță de talia Maiei a acceptat să vină pe scena iUmor și să îi ia la “roast”.

Emoțiile scenei iUmor au fost mult prea mari chiar și pentru Maia Morgenstern, care vorbește ce înseamnă cu adevărat să ai umor: “A fost prima oară când am fost invitată să particip la acest proiect și am fost extrem de emoționată. Ba chiar am ezitat multă vreme să accept invitația pentru că a avea umor este o întrebare foarte grea. Ține de multă inteligență, de farmec, de libertatea interioară, de dezinhibare, de cultură, de curaj și de spirit caustic. Umorul nu rănește, nu distruge, el stârnește râsul, gândul, umorul nu înseamnă trivialitate, miștocăreală sau mocirlă, înseamnă un anumit de spirit viu, tâșnitor, înțepător, dar nu trebuie să fie distrugător. Acum poate îmi înțelegeți emoția cu care am ajuns în fața juraților. M-am aflat în platou alături de artiști pe care îi prețuiesc, îi respect și cărora le urmăresc cariera pe cât de mult îmi permite timpul. Prin prisma respectului real și al admirației pe care le-o port fiecăruia dintre ei, doar între prieteni adevărați se îngăduie glume”.

Pentru prima oară în cele șapte sezoane de iUmor, show-ul va avea și o semifinală în care vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului. Câștigătorul semifinalei, care va avea loc pe 6 decembrie, se va alătura celor 11 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro din data de 13 decembrie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Cele două orașe din România care nu se suportă deloc. Nici nu vor să audă...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Patru ZODII vor încheia această lună în forță. Nativii acestora au parte de...
Gandul
Publicat 20.09.2024
Mesajul operațiunii anti-Hezbollah: „oriunde crezi că ești în siguranță,...
Adevărul
Publicat 20.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 21 septembrie 2024. Gemenii trebuie să se desprindă de...
CaTine
Publicat 20.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Cine are prioritate într-o astfel de intersecție. Puțini șoferi cunosc...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Dispozitivul Neuralink care ar putea reda vederea oamenilor, chiar dacă și-au...
Useit
Publicat 20.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Christina Aguilera sărbătorește 25 de ani de la debutul primului ei album cu o...
ZU
Publicat 20.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
13 lucruri pe care trebuie să le știi despre pielea bebelușului tău
Deparinti
Publicat 20.09.2024
Cum se derulează lucrările la Autostrada București-Brașov. Cătălin Drulă,...
ziare.com
Publicat 20.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Ce include o dietă sănătoasă. Alimentele de care ai nevoie în fiecare...
Medicool
Publicat 20.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024