MESAJUL emoționant al prezentatoarei Octavia Geamănu pentru fanii Observator Special: "De azi sunt telespectator"
Prezentatoarea Observator Special de la Antena 1 și soțul ei așteaptă primul lor bebeluș, iar apropierea acestui eveniment a determinat-o pe Octavia Geamănu să intre în concediu de maternitate, prezentatoarea lăsându-le fanilor ei un mesaj emoționant.
De Redactia Observator la 14.09.2016, 19:42Prezentatoarea Observator Special de la Antena 1 și soțul ei așteaptă primul lor bebeluș, iar apropierea acestui eveniment a determinat-o pe Octavia Geamănu să intre în concediu de maternitate, prezentatoarea lăsându-le fanilor ei un mesaj emoționant.
Octavia Geamănu a scris, pe blogul personal www.octaviageamanu.ro, că de azi este telespectator, cel puțin pentru o vreme. „De azi sunt telespectator. O vreme. O sa-mi fie dor de voi. Dar ştiu că timpul va zbura atât de repede încât nici n-o sa-mi dau seama cum a trecut. Până la o noua revedere, sunt aici, pe blog, pe Facebook… Îmi petrec timpul cautând informatii pentru cel mai frumos subiect al vieţii mele”, a scris Octavia Geamănu într-o postare cu titlul "O să-mi fie dor de voi...".
Vedeta povesteşte că este pentru prima dată când lipseşte de pe micile ecrane mai mult de zece zile, întrucât pasiunea pentru profesia pe care o practică a ţinut-o preocupată chiar şi în timpul său liber.
"Când eram reporter şi aveam câte-o zi liberă, mă întrebăm: «Ce fac oamenii în timpul liber?» Obişnuită fiind să muncesc din greu, să demonstrez că vreau şi pot, preferăm să îmi petrec mai tot timpul în redacţie sau pe teren. Nu găseam că ar fi altceva mai important. Aşa că atunci când în cele din urmă aveam o zi liberă, nu prea ştiam ce să fac cu ea şi căutăm subiecte pentru ziua următoare. Apoi, când am început să prezint Observator, în urmă cu şase ani, la fel. Aş fi venit zilnic la muncă, aş fi ţinut locul oricărui coleg ar fi plecat în concediu şi când, în cele din urmă, trebuia să îmi iau concediu, niciodată mai mult de zece zile, mă întrebăm: «Ce fac oamenii în concediu?» De asemenea, de cele mai multe ori, preferăm să mă gândesc la diverse subiecte pentru jurnale. Unora li s-ar părea trist. Însă a fost alegerea mea pe care n-aş schimbă-o. Pentru că fiecare astfel de moment m-a dus acolo unde, real, nici n-am visat“, povesteşte Octavia în introducerea postării.