Mister în jurul morții lui DJ Avicii. Fratele acestuia a ajuns în Oman pentru a investiga circumstanțele decesului artistului
Unul dintre cei trei frați ai lui DJ Avicii a sosit, vineri noapte, în Oman, pentru a afla care sunt circumstanțele morții suedezului, scrie tmz.com.
De Redactia Observator la 21.04.2018, 20:55Unul dintre cei trei frați ai lui DJ Avicii a sosit, vineri noapte, în Oman, pentru a afla care sunt circumstanțele morții suedezului, scrie tmz.com.
Potrivit sursei citate, David Bergling, fratele mai mare al lui Tim Bergling, numele real al lui DJ Avicii, s-a cazat la un hotel situat la 15 minute distanță de resortul de lux unde DJ-ul își petrecea vacanța în momentul în care a fost găsit decedat.
Potrivit presei suedeze, artistul s-ar fi cazat în resortul Muscat Hills săptămâna trecută, împreună cu un grup restrâns de prieteni.
Avicii provine dintr-o familie renumită în Suedia. Mama sa, Anki Liden, și un alt frate sunt actori.
David Bergling deține un hotel în Suedia.