Nicoleta Dragne, pentru a doua oară ispită la Insula Iubirii, în al patrulea sezon
Nicoleta Dragne a acceptat rolul de ispită pentru a doua oară în insula Iubirii – Temptation Island. Cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat în fiecare luni și marți din 3 septembrie, i se de două ori mai palpitant față de cel de anul trecut.
De Redactia Observator la 24.08.2018, 11:51Nicoleta Dragne a acceptat rolul de ispită pentru a doua oară în insula Iubirii – Temptation Island. Cel de-al patrulea sezon, care va fi difuzat în fiecare luni și marți din 3 septembrie, i se de două ori mai palpitant față de cel de anul trecut.
Nicoleta Dragne este din nou ispită la Insula iubirii, după ce în sezonul cu numărul trei a reușit să dezbine unul din cele mai solide cupluri: Nicoleta Molnar și Cătălin Meșter. La întoarcerea în România, ispita Nico și Cătălin au continuat să păstreze legătura, apoi tânărul s-a întors la iubita sa. Mai mult, acesta a și cerut-o în căsătorie și deși Nico a acceptat și se anunța o nuntă ca în povești, cei doi s-au despărțit la începutul acestui an.
Nico: noul sezon Insula Iubirii, de două ori mai palpitant
”Nu pot spune că m-a schimbat, ci că mi-a definit anumite părți pe care le aveam, dar nu erau atât de conturate. M-a ajutat să citesc oamenii mai bine, să fiu mai atentă în jurul meu. M-a învățat să lupt pentru ceea ce îmi doresc, chiar și dacă toată planeta este împotriva mea, dar cel mai importat este faptul că mi-am clădit o imunitate în fața răutăților care îmi protejează atât mintea cât și sufletul”, spune Nicoleta Dragne despre experiența sa la ”Insula Iubirii”.
Cât despre noul sezon ”Temptation Island – Insula Iubirii”, Nico spune că experiența a fost și mai palpitantă.
”Unii concurenți își doresc să devină cunoscuți, unii vor să se distreze, dar cei mai mulți dintre ei vor să afle adevărul despre relația lor. "Viața bate filmul" - așa aș descrie cel de-al patrulea sezon. Cred că este de două ori mai palpitant față de cel de anul trecut”, a mai spus Nico.
Al patrulea sezon Insula Iubirii, din 3 septembrie, la Antena 1
Cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii” va fi difuzat în fiecare luni şi marţi, începând din 3 septembrie, de la 20:00, la Antena 1.
Patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor.
La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.