Premiile Grammy 2020. Billie Eilish, cinci trofee la doar 18 ani. Lista câştigătorilor
Billie Eilish a triumfat la cea de-a 62-a gală a decernării premiilor Grammy, ce a avut loc duminică seară la Staples Center, din Los Angeles. Un moment special a fost dedicat în memoria baschetbalistului Kobe Bryant.
De Veronica Micu la 27.01.2020, 09:14Billie Eilish a triumfat la cea de-a 62-a gală a decernării premiilor Grammy, ce a avut loc duminică seară la Staples Center, din Los Angeles. Un moment special a fost dedicat în memoria baschetbalistului Kobe Bryant.
Principalii câştigători au fost Lizzo, Billie Eilish şi Lil Nas X, care au cântat pe scenă alături de Ariana Grande, Camila Cabello, Blake Shelton şi Gwen Stefani, între alţii.
Găzduită de Alicia Keys, pentru a doua oară consecutiv, gala premiilor Grammy din acest an a început într-o notă sobră, cu un moment special dedicat în memoria baschetbalistului Kobe Bryant, care a murit ieri după ce s-a prăbuşit cu elicopterul.
„Astăzi, mai devreme, Los Angeles, America şi întreaga lume a pierdut un erou. Şi, efectiv, stăm aici, în casa contruită de Kobe Bryant, cu inimile frânte”.
După momentul omagial pentru marele baschetbalist, organizatorii galei Grammy au trecut la decernarea premiilor.
Lizzo, trei premii Grammy
Una din marile câştigătoare ale serii a fost Lizzo. Cu 3 premii Grammy la categorii importante: cea mai bună melodie pop, cea mai bună melodie R&B şi cel mai bun album contemporan.
Lizzo, o surpriză de proporţii în industria muzicii din ultimii ani, a depăşit toate aşteptările, mai ales că a fost nominalizată alături de nume ca Beyonce sau Taylor Swift.
Billie Eilish a plecat acasă cu cinci trofee
O altă surpriză a fost pentru Billie Eilish, copilul fenomen al muzicii americane în acest moment.
Cel mai bun artist nou. Cel mai bun album al anului. Cea mai bună melodie a anului. Cel mai bun album pop. Cinci trofee Grammy la doar 18 ani şi multe alte premii în palmares.
La o vârstă atât de fragedă şi cu o evoluţie fulminantă, putem spune că Billie Eilish calcă pe urmele lui Taylor Swift ori Beyonce, la capitolul performanţe.
Billie şi Lizzo au fost marile câştigătoare ale serii, dar şi alţi artişti de renume s-au impus la categorii importante ale premiilor Grammy.
Lis Nas X şi tatăl lui Miley Cyrus, Billie Ray Cyrus, de exemplu, au câştigat trofeul pentru cel mai bun duo pop, cu piesa Old Town Road.
Hussle, precum şi Chris Cornell, au câştigat trofee postum. Pentru rapper a fost primul Grammy. Fostul lider al trupei Soundgarden s-a impus la categoria „Best Recording Package”, cu setul de 17 piese, între care două nelansate până în prezent.