Premiile Grammy 2021. Beyonce a devenit cea mai premiată femeie din istoria galei. Taylor Swift, trei premii pentru albumul anului
Taylor Swift şi Billie Eilish au câştigat, duminică, principalele premii ale celei de-a 63-a ediţii a galei Grammy, iar Beyonce a obţinut premii la patru categorii, devenind cea mai premiată femeie din istoria Grammy.
De Monica Palade la 15.03.2021, 09:38Astfel, de-a lungul timpului Beyonce a reuşit să strângă în palmaresul general 28 de premii Grammy, doborând recordul feminin deţinut anterior de Alison Krauss. Beyonce a primit premiile Grammy la categoriile interpretare R&B ("Black Parade"), pentru cel mai bun videoclip ("Brown Skin Girl") şi pentru colaborarea cu Megan Thee Stallion la piesa "Savage", recompensată la categoriile cea mai bună piesă rap şi cea mai bună interpretare rap.
Trei trofee pentru un album
Taylor Swift a devenit duminică seară prima femeie care a câştigat trei trofee la categoria „albumul anului”. Ea a mai primit acest premiu pentru „Fearless”, în 2010, şi pentru „1989”, în 2016. „Folklore”, câştigător la gala de anul acesta, este al optulea album al ei. Frank Sinatra, Paul Simon şi Stevie Wonder sunt singurii artişti care s-au impus de trei ori la această categorie.
Piesa „Everything I Wanted” a lui Billie Eilish a fost aleasă „înregistrarea anului”, iar „cântecul anului” a fost „I Can’t Breathe” (H.E.R.), compus de Dernst Emile II, H.E.R. şi Tiara Thomas. Megan Thee Stallion a câştigat titlul de cel mai bun nou artist, iar Harry Styles, cea mai bună reprezentaţie pop solo, cu „Watermelon Sugar”. Lady Gaga şi Ariana Grande au format „cel mai bun duo pop”, cu melodia „Rain on Me”, în timp ce Dua Lipa s-a impus la categoria „album pop vocal”, cu „Future Nostalgia”.
Cel mai bun album dance/ electro a fost ales „Bubba” semnat de Kaytranada, în timp ce la categoria album instrumental contemporan s-a impus „Live at the Royal Albert Hall” - Snarky Puppy. Fiona Apple a câştigat categoria cea mai bună reprezentaţie rock, cu „Shameika”, şi la categoria album alternativ, cu „Fetch the Bolt Cutters”, Body Count, la categoria cea mai bună reprezentaţie metal, cu „Bum-Rush”, „The New Abnormal” - The Strokes a fost desemnat cel mai bun album rock, iar „Stay High” al lui Brittany Howard a fost ales cel mai bun cântec rock.
„Bigger Love” al lui John Legend a fost ales cel mai bun album R&B, „King’s Disease” al lui Nas, cel mai bun album rap, şi „Wildcard” al Mirandei Lambert, cel mai bun album country. Kurt Elling şi Danilo Pérez au câştigat la categoria „cel mai bun album jazz vocal”, cu „Secrets Are the Best Stories”, iar „All Blues” - Chick Corea, la categoria „improvizaţie jazz solo”. Chick Corea, Christian McBride şi Brian Blade au fost aleşi câştigătorii categoriei „album jazz instrumental”, pentru „Trilogy 2”.
O ceremonie amânată
Ceremonia s-a desfăşurat atât în interior cât şi în aer liber, la Los Angeles, fără a beneficia însă de scena elaborată şi de efectele speciale ale galelor din anii anteriori. Stabilită iniţial pentru 31 ianuarie, ceremonia găzduită de Trevor Noah a fost transmisă duminică seară de CBS de la Los Angeles Convention Center. Peste 20 de artişti au făcut parte din show. Harry Styles a fost cel care a deschis seria de recitaluri în care au fost incluşi Dua Lipa, Taylor Swift, BTS şi Post Malone.
Iată lista principalilor câştigători
- Albumul anului: "Folklore" - Taylor Swift
- Înregistrarea anului: "Everything I Wanted" - Billie Eilish
- Piesa anului: "I Can't Breathe" - compusă de Dernst Emile II, H.E.R. & Tiara Thomas, interpretare H.E.R.
- Cel mai bun nou artist: Megan Thee Stallion
- Cea mai bună interpretare pop duo/grup: "Rain On Me" - Lady Gaga şi Ariana Grande
- Cel mai bun album pop: "Future Nostalgia" - Dua Lipa
- Cea mai bună interpretare rock: "Shameika" - Fiona Apple
- Cea mai bună interpretare rap: "Savage" - Megan Thee Stallion featuring Beyoncé
- Cel mai bun albumm rock: "The New Abnormal" - The Strokes
- Cel mai bun album country: "Wildcard" - Miranda Lambert
- Cel mai bun album contemporan de muzică creştină: "Jesus is King" - Kanye West
- Cel mai bun videoclip: "Brown Skin Girl" - Beyonce, Blue Ivy, WizKid