S-a DECIS! Actorul Ion Besoiu NU a colaborat cu Securitatea
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că actorul nu a fost colaborator al Securităţii. Decizia este irevocabilă
De Redactia Observator la 27.06.2014, 11:20Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că actorul nu a fost colaborator al Securităţii. Decizia este irevocabilă
La 13 noiembrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea prin care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) cerea constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în cazul lui Besoiu. Hotărârea Curţii de Apel a fost atacată la instanţa supremă.
CNSAS a mai avut pe rolul instanţei o cerere de constatarea a calităţii de colaborator pe numele lui Ion Besoiu, introdusă în noiembrie 2011. Şi respectiva acţiune a fost respinsă de Curtea de Apel Bucureşti, pe motiv că este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile pentru verificarea actorului.
Ion Besoiu, în vârstă de 83 de ani, este unul dintre cei mai mari actori români, cu zeci de roluri în filme şi seriale TV, între care "Haiducii", "Răscoala", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Lumini şi umbre", "Toate pânzele sus", dar şi pe scena de teatru. Gigantul a fost director al Teatrului Bulandra din Bucureşti, timp de 12 ani.