Antena LIVE

Curs valutar

Ştiaţi că există un zodiac românesc, uitat de timp? Iată ce spun zodiile Arcaşului, Ţapului sau Udătorului

Aşa cum există zodiacul chinezesc, european, japonez şi al altor culturi, exista, până nu demult şi un zodiac românesc! Unul folcloric adică. Şi multe denumiri ale zodiilor din prezent erau cu totul altele pe atunci.

De la 25.04.2018, 10:37
WhatsApp

Aşa cum există zodiacul chinezesc, european, japonez şi al altor culturi, exista, până nu demult şi un zodiac românesc! Unul folcloric adică. Şi multe denumiri ale zodiilor din prezent erau cu totul altele pe atunci.

Să ne amintim ce zodii includea horoscopul românesc, dar şi ce spuneau semnele despre fiecare nativ în parte. 

1. Cei născuţi în luna friguroasă a lui Gerar (Ianuarie) aveau zodia Ţapului şi erau consideraţi persoane dulci la vorbă, dar iuţi la mânie. Pe cuvântul lor nu se putea baza nimeni şi nici jurământul lor nu putea fi crezut. Erau persoane predispuse la boli şi zgârcite în ceea ce priveşte banii. 

2. Cei născuţi în luna lui Făurar (Februarie) aveau zodia Udătorului şi erau frumoşi la chip şi buni povăţuitori. Se spunea că vor avea noroc şi mari şanse să primească moşteniri importante de la rude. Se considera că cei născuţi sub acest semn se vor căsători de tineri şi vor gusta viaţa din plin după vârsta de 30 de ani. 

3. Cei născuţi în luna lui Mărţişor (Martie) stăteau sub zodia Peştilor şi erau persoane mândre, îndrăzneţe din cale-afară, aplecate spre învăţătură şi cunoaştere. Vor avea chipul oval şi buzele pline. Se spunea despre fetele născute în zodia peştilor că se vor certa rău cu primul bărbat din viaţa lor şi că vor găsi adevărata iubire abia pe la 27 de ani.  

4. Oamenii născuţi în luna lui Prier (Aprilie) purtau zodia Berbecului şi aveau ca principală calitate bunătatea. Erau mereu nerăbdători şi gata să rişte tot pentru a-şi atinge scopurile. Se credea că pot jura cu uşurinţă pe numele lui Dumnezeu şi că nu le păsa de consecinţe. 

5. Cei născuţi în luna lui Florar (Mai) purtau zodia Taurului şi erau persoane bune la gospodărie şi cu aptitudini antreprenoriale. Iubeau muzica şi jocurile şi erau buni la suflet şi îndrăzneţi. Se credea că îşi vor găsi repede prieteni buni şi cu sufletul curat, iar bătrâneţea îi făcea să descopere adevărata credinţă în Dumnezeu. 

6. Oamenii care veneau pe lume în luna lui Cireşar (Iunie) erau născuţi în zodia Gemenilor, fiind persoane nestatornice, care se încântau cu multe lucruri dar rămâneau cu puţine. Iubeau învăţătura şi erau pricepuţi în multe domenii. Erau consideraţi glumeţi şi buni parteneri de călătorie. 

7. Cei născuţi în luna lui Cuptor (Iulie) purtau zodia Cancerului şi erau consideraţi persoane înţelepte, timide şi scumpe la vorbă. Nu îi ocoleau bolile şi se credea că viaţa le va lăsa multe cicatrici pe corp. Se mâniau iute şi uitau cu greu supărările cu alte persoane. Totodată, făceau fapte bune şi iubeau cu foc. 

8. Oamenii care se năşteau în luna lui Gustar (August) aveau zodia Leului şi erau consideraţi persoane frumoase, durdulii, cu ochi mari şi păr bogat. Cuminţi şi ascultători, făceau faţă cu brio şi la şcoală. La maturitate deveneau puternici şi nu erau doborâţi de boli  sau de supărări ale sufletului. 

9. Zodia Fecioarei o purtau cei care se năşteau în luna lui Răpciune (Septembrie) şi erau pricepuţi la socoteli, potrivit pentru ei fiind lucrul într-o bancă. Erau considerate persoane norocoase şi cu mulţi prieteni. Iubea hainele frumoase şi lucrurile scumpe. 

10. Luna lui Brumărel (Octombrie) îi dădea pe cei din zodia Cumpenei. Persoane mânioase, care răneau oamenii din jur cu vorbele lor, dar care se căiau după aceea. Dreptatea şi adevărul erau valorile lor. Erau milostivi cu semenii şi iubeau muzica. 

11. În luna lui Brumar (Noiembrie) se năşteau cei din zodia Scorpiei. Ei erau biruitori în tot ceea ce-şi propuneau, dar nu erau demni de încredere. Minţeau cu uşurinţă. Erau trufaşi şi nu le era ruşine de păcatele lor. Persoane încăpăţânate, reuşeau multe, dar din această cauză aveau şi certuri în familie şi la serviciu. 

12. Născuţi în zodia Arcaşului erau cei care veneau pe lume în luna lui Undrea (Decembrie). Erau persoane frumoase la stat, cu buze cărnoase şi cu ochi negri sau de culoare închisă. Aveau mintea ageră, sufletul bun şi veselia li se citea pe chip. Se mâniau rar iar cuvântul lui Dumnezeu le era sfânt. Nu aveau probleme cu boli grave.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

balanta berbec capricorn fecioara gemeni horoscop inedit leu monden pesti rac sagetator scorpion taur varsator zodiac
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024