Valentin Butnaru, prezentatorul Observatorului matinal, despre Sărbătorile petrecute în familie
Este specialist în squash, dar nu are nimic în comun cu sporturile de iarnă. Ajunul îl prinde de obicei improvizând împodobirea bradului, iar de Crăciun încalcă legea comsumului de sarmale
De Redactia Observator la 22.12.2014, 13:07- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Este specialist în squash, dar nu are nimic în comun cu sporturile de iarnă. Ajunul îl prinde de obicei improvizând împodobirea bradului, iar de Crăciun încalcă legea comsumului de sarmale
Valentin Butnaru mărturisește că cel mai emoționant Crăciun l-a petrecut în compania unor copii de la un centru de plasament, pentru care a făcut pe Moș Crăciun.
1. Ești specialist în squash. Dar cu sporturile de iarnă cum te împaci? Practici vreunul?
Culmea sporturilor de iarnă în cazul meu este că bunicii mei au avut o casă la Predeal, dar eu nici până în ziua de astăzi nu am reușit să învaăț niciun sport de iarnă. Îmi doresc foarte mult să învăț să mă dau cu placa, mai ales că cel mai bun prieten de-ai mei e expert, deci aș avea de la cine învăța!
2. Obișnuiești să împodobești bradul în seara de Ajun său mult mai devreme?
De obicei procrastinez teribil în ceea ce privește împodobitul bradului și, cu puține ore înainte de Ajun, mă apucă un avânt muncitoresc ce poate duce la multe improvizații futuriste, în special cu luminițele de brad.
3. Ce amintiri ai din copilărie legate de Crăciun?
Țin minte că, la 4 ani, a trebuit să învăț o poezie pentru Moșu', pe care am uitat-o cu desăvârșire când m-a luat în poală, așa că am improvizat o povestioară legată de cum mi-am crăpat eu dintele la săniuș. Primul moment de improvizație din viață.
4. Preferi vacanțele la munte sau la mare? De ce?
Întotdeauna am preferat marea, sunt dependent de apă, de soare și de briza mării. Ador sailingul și aș înota până îmi cad brațele. Însă, pentru escapade de week-end, prefer o cabană de munte și drumețiile, iar unul dintre momentele mele preferate din an este experiența dintr-un cătun ferit de orice înseamnă tehnologie, lângă un baraj din Apuseni. Alunu se numește zona, iar peisajul este feeric.
5. Ce planuri ai de Sărbători? Unde mergi de Crăciun? Dar de Anul Nou?
De Crăciun lucrez, dar voi profita de week-end pentru o plimbare prin zona Sibiului. De Anul Nou există foarte multe variante, ca în fiecare an de altfel, și mereu mă văd în situația de a ști exact ce și cum în ultimele două zile... câștigă totuși teren un Revelion în Capitală.
6. Care e cel mai frumos Crăciun de care îți amintești?
Un Crăciun în care l-am întruchipat pe Moș pentru niște copii cu nevoi speciale de la un centru de plasament. A fost cea mai puternică experiență emoțională pe care am trăit-o.
7. Ce îți place cel mai mult să mănânci de sărbători?
Sunt cel mai înflăcărat fan al sarmalelor... de obicei mănânc mult mai multe decât prevede legea, iar vinul fiert e la loc de cinste în familia noastră.