Antena LIVE

Curs valutar

CAMPANIA OAMENILOR INVIZIBILI. În România, puțini oameni cu probleme grave de sănătate au șansa unui transplant

Unii o dăruiesc, alţii o aşteaptă. Pe o lungă listă pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege. În România, sunt 3.500 de oameni care aşteaptă un organ pentru a supravieţui

De la 06.05.2015, 15:02
WhatsApp

Unii o dăruiesc, alţii o aşteaptă. Pe o lungă listă pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege. În România, sunt 3.500 de oameni care aşteaptă un organ pentru a supravieţui

VALENCICA BONT, 51 de ani; de Magda Bucur, Observator

Pe doamna Bonte mi-ar fi plăcut să o cunosc mai bine. A fost prima pacientă cu care am stat de vorbă şi m-a frapat optimismul ei. Aflasem

deja, de la medici, că a fost chemată de patru ori la terapie intensivă, pentru teste de compatibilitate.

De patru ori i s-a spus că i s-a găsit un ficat. De patru ori s-a întors de acolo fără. Dacă a fost dezamăgită, doamna Bonte nu a arătat-o niciodată. Ochii îi străluceau, când îmi spunea că de acolo, de la Fundeni, ea nu pleacă fără un ficat. Ne-am întâlnit de două ori şi de fiecare dată mi-a predat o lecţie de optimism, de încredere, de credinţă. Avea doar cuvinte frumoase despre doctori, despre

colegele de salon, despre familia ei care o susţinea şi aştepta acasă, la Baia Mare.

Visa la nunta fiului, de anul acesta, şi la nepoţii care vor veni. S-a ghidat mereu după un crez, atât de necesar, când viaţa îţi atârnă de un fir: să aibă moralul ridicat, să nu se lase pradă disperării, pentru că, atunci, ar lăsa teren liber bolii.

Boala a fost însă mai puternică decât ea. Ultima dată ne-am întâlnit cu câteva zile înainte să moară. Fusese dusă la terapie intensivă. De

data aceasta, nu pentru un posibil transplant, ci pentru că îi cedaseră şi rinichii. Întinsă pe pat, legată la aparate, mi-a zâmbit şi mi-a

spus că nu abandonează lupta.

E imaginea pe care i-o păstrez. Imaginea unui om care vrea cu disperare să trăiască.

Când am aflat vestea morţii ei, la 51 de ani, m-am întrebat de ce. Din păcate, la întrebarea asta nimeni nu poate încă să răspundă.

Semnează și tu petiția „Transplant pentru viață – Campania oamenilor invizibili”

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

campanie oameni invizibili
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024