O nouă campanie Observator: TRANSPLANT PENTRU VIAŢĂ! VIATA, PRIMA şi ULTIMA dorinţă

Unii o dăruiesc, alţii o aşteaptă. Pe o lungă lista pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege. În România, sunt 3.500 de oameni care aşteaptă un organ pentru a supravieţui

• China îi dă replica lui Trump. Anunţă tarife vamale de 34% la toate produsele americane începând cu 10 aprilie

Unii o dăruiesc, alţii o aşteaptă. Pe o lungă listă pe care oamenii devin numere întâmplătoare, iar ruleta destinului alege. În România, sunt 3.500 de oameni care aşteaptă un organ pentru a supravieţui

În premieră pentru un program TV din România, echipa Observator a fost primită în viaţa câtorva pacienţi aproape un an pentru a vă prezenta cum arată destinele condamnate să stea la coadă pentru viaţă.

Şase DESTINE sunt pe lista noastră!

La 16 ani, Ionuţ abia mai respira cu o fărâmă dintr-un plămân. Magdalena Damian e în aşteptarea unui transplant de ficat de la sora să mai mică, Madalina. Ioana a fost adusă din Suedia, unde cerşea o viaţă mai bună, tot pentru un ficat, iar doamna Bonte e cea mai optimistă dintre toţi protagoniştii acestei serii. Pe bunicul Osan speranţa l-a făcut tot mai puternic, iar Ecaterina e în aşteptare pentru un rinichi.

Aproape un an, reporterul nostru, Magda Bucur, a stat în faţa camerei cu aceste destine. Din spate, cameramanii Observator Radu Mocanu, Andrei Feraru, Cătălin Dinu, Loredana Popovici, Dragoş Stoian şi Flavius Medan au surprins momentele de agonie şi extaz ale acestor oameni. Acasă, la spital, pe holuri, pe patul din salon, când le-a fost rău, înainte şi după transplant, cu familia alături, în singurătate, cu medicul la căpătâi, cu medicii în concediu, mâncând, citind, adormind, la înmormântare sau renăscând, în gară, pe drum, pe masa de operaţie... Şi efoturile uriaşe ale medicilor, negocierile cinice pe care le fac pentru că dintr-o moarte să dea măcar o viaţă.

Oricine poate ajunge pe lista de de aşteptare. Dar nu toţi rămân deasupra liniei. Fiecare moarte înseamnă însă o lecţie. Trebuie să donăm, dar trebuie să şi avem cu ce să transplantăm. Şi trebuie să ştim că ni se poate întâmpla şi nouă. Şi să conştiezăm că propria noastră viaţa poate ajunge pe o listă de aşteptare.

O listă lungă precum aşteptarea, pentru că în fiecare an, sunt în jur de 100-150 de donatori în moarte cerebrală la 3.500 de pacienţi în nevoie. Cei mai mulţi, peste 2.500, aşteaptă un rinichi. În jur de 400, un ficat, 30, o inimă şi 40, pancreas. La noi nu se face încă transplant de plămâni sau transplantul dublu cord-pulmon. La aşa o nevoie, ave, două centre de transplant ficat la Bucureşti, două, de rinichi la Cluj şi Bucureşti şi unul de inimă la Bucureşti. Pe hârtie, sunt mai multe centre acreditate (rinichi avem şi la Timişoara, Constanţa şi Parhon, plămâni avem şi la Spitalul Militar şi la cel de Urgenţă, dar nu se face efectiv transplant aici) , dar sunt doar pe hârtie. Aşa că, nici dacă am fi o ţară de 20 de milioane de donator de organe, tot nu am rezolva problema. Ne lipsesc centre mai multe, specialiştii, aparatura. De la recoltarea de organe şi până la transplantare.

Şi ne lipseşte puterea de decizie asupra noastră. Observator mai trage un semnal de alarmă: cât de invizibili suntem atunci când e vorba de noi, cât de puţin contam atunci când nu e an electoral. 13,5 milioane de români au primit o dată cu cardul de sănătate şi posibilitatea de a alege să devină donatori, în cazul unui accident urmat de moartea cerebrală. Teoretic, ar putea să decidă acum ca organele lor să salveze vieţi, după moarte.

Teoretic ar putea, dar de fapt NU decid. Opţiunea lor nu este luată în seamă. Așa cum nu sunt luați în seamă pentru ca sistemul să funcţioneze în cazul celor care au nevoie. Sistemul nu ține cont de decizia oamenilor invizibili...