Convinși să nu credem

Dac-ar veni sfârșitul lumii, românii s-ar uita la cei patru călăreți ai Apocalipsei și ar fi în stare să spună: așa ceva nu există. Pentru că noi nu credem până nu ni se întâmplă nouă. Și nici atunci nu suntem prea convinși.

• Focul Sfânt a luminat România în noaptea Învierii. Credincioșii au fost copleșiți de emoții şi plini de speranță

Suntem o nație de necredincioși. Nu, nu spun blasfemii în Postul Crăciunului, dar cred, sincer, că suferim de o lipsă acută de empatie socială. Dacă pe mine nu mă afectează, de ce să-mi pese? Dacă începe să mă afecteze, de ce nu “se face” ceva? Și-abia de-aici încolo începe revolta.

Ce e mai prost, e faptul că ni se întâmplă. Aici și acum suntem într-o grozăvie pe care nu îndrăznim să o privim realist în față: de teamă, din lenea de a nu fi nevoiți să facem ceva, din inerția de a ne supune hazardului. Vedem venind și stăm mioritic resemnați, chiar dacă boala ne-a intrat în case, ne-a schimbat viețile și, pe mulți dintre noi, i-a adus în pragul morții.

Nu credem în coronavirus pe de-a întregul pentru că sigur cei mai mulți exagerează, au fost plătiți, ori fac parte dintr-un plan malefic mondial.

Și-acest egoism, de multe ori vecin cu prostia, ne-a adus unde suntem: rușinea tuturor statisticilor din Europa. Suntem cei mai săraci dintre europeni pentru că înstăriții nu cred că săracii-s chiar atât de săraci. Las' că se descurcă, cum au trăit până acum, o vor face și în continuare. Iar, dacă sunt săraci, înseamnă că au făcut sau n-au făcut ceva cum trebuie.

Avem cel mai subfinanțat și peticit sistem de sănătate din Europa pentru că cei care și-au permis au mers la privat și nu le-a păsat de condițile de la stat. Iar acum sunt extrem de suprinși și revoltați când coronavirusul i-a scos brutal din bulă și i-a băgat în saloane reci, lipsite de amabilități. Da, domnule, să vezi și să nu crezi!

Și acum, când vedem cu toții, e puțin cam târziu. Egali în fața fricii și a bolii, începem să regretăm că nu am ascultat de vorba biblică: „Crede și nu cerceta!” Crede înainte să ți se întâmple. Crede, când aproapele tău îți spune că e greu, că suferă. Crede, când vezi la televizor dramele altora și fii recunoscător că nu le trăiești pe pielea ta. Nu fi Toma Necredinciosul, și nici cetățeanul neîncrezător care plânge întotdeauna oalele deja sparte.

Decembrie va fi o lună în care vom plânge mult. Ne-a spus-o răspicat un doctor care a văzut deja primii călăreți ai Apocalipsei. Poate acum, în al douăsprezecelea ceas, vorbele domniei sale nu ni se vor mai părea incredibile.