Genul programului: teatru

• Șapte militari, aflați în concediu pentru creșterea copilului, au luptat în Congo în armata lui Potra. Alți 466 de rezerviști au plecat ca mercenari

Nu mi-am luat bilet de bună-voie, dar m-am trezit că urmăresc spectacolul. E suficient să fii român pentru a fi în public. Privesc un teatru ieftin al unor orgolii false. Mi-e și rușine, dar nu pot să ies din sală. Văd politicieni care trăiesc halucinati de ei înșiși, de micile ori marile ambiții personale pentru care lumea în general e un instrument de ocazie bun de folosit pentru planul lor imediat.

Nu dau doi bani pe existența noastră, doar atunci când îi ajutăm să capete o funcție în viață noastră. Real, nici eu nu dau doi bani pe lupta lor, dar cu toate astea tot mă trezesc cu buzunarele goale. Ei știu prea bine că pe noi ne arde lupta asta oarbă, dar deloc surdă pe care-o poartă. Căci dincolo de nereușitele lor constante, stă neliniștea noastră.

Pentru că atunci când n-ai garanția că eșți protejat de legi și instituții, când te trezeșți și-adormi îngrijorat fără perspectiva unui loc de muncă, când nu-ti ajung banii pentru mâncare, când pensia e mai mică decât lista de medicamente, când copiii-ţi cer și tu nu ai de unde să le dai, poți fi oricum, mai puțin liniștit.

Dar cui ii pasă de lupta ce-o poartă fiecare dintre noi? De când ne trezim și până adormim suntem într-o permanentă ofensivă, alternată din când în când cu starea de defensivă. Avem momente de tresărire în care ni se pare că suntem stăpâni pe destinul nostru că și cum viață ar fi în mâinile noastre și-am avea puterea unor zei, cu un simplu gest să schimbăm până și anotimpurile. Dar in același timp suntem într-o continuă suferință de ceva iar frică-i că o umbră.

Colecționăm tot felul de spaime, traume, fake-news-uri. Ne alimentăm cu angoase care nu ne-aparțin, luați de valul dorinței de a fi mai mult decât ceea ce suntem. Trecători. Pentru majoritate, fiecare zi e ca o lupta, spre seară căzând epuizați, învinși de morile de vânt. Lupta lor ne intoxică viața, ne sărăcește există… Dar cumva, ca o luminița din capătul unui tunel care pare a fi fără sfârșit, un gând optimist dă curaj spectatorilor: deasupra tuturor gândurilor și intențiilor stă El.