Antena LIVE

Curs valutar

Genul programului: teatru

De la 07.09.2021, 17:18
WhatsApp
Octavia Geamănu

Nu mi-am luat bilet de bună-voie, dar m-am trezit că urmăresc spectacolul. E suficient să fii român pentru a fi în public. Privesc un teatru ieftin al unor orgolii false. Mi-e și rușine, dar nu pot să ies din sală. Văd politicieni care trăiesc halucinati de ei înșiși, de micile ori marile ambiții personale pentru care lumea în general e un instrument de ocazie bun de folosit pentru planul lor imediat.

Nu dau doi bani pe existența noastră, doar atunci când îi ajutăm să capete o funcție în viață noastră. Real, nici eu nu dau doi bani pe lupta lor, dar cu toate astea tot mă trezesc cu buzunarele goale. Ei știu prea bine că pe noi ne arde lupta asta oarbă, dar deloc surdă pe care-o poartă. Căci dincolo de nereușitele lor constante, stă neliniștea noastră.

Pentru că atunci când n-ai garanția că eșți protejat de legi și instituții, când te trezeșți și-adormi îngrijorat fără perspectiva unui loc de muncă, când nu-ti ajung banii pentru mâncare, când pensia e mai mică decât lista de medicamente, când copiii-ţi cer și tu nu ai de unde să le dai, poți fi oricum, mai puțin liniștit.

Dar cui ii pasă de lupta ce-o poartă fiecare dintre noi? De când ne trezim și până adormim suntem într-o permanentă ofensivă, alternată din când în când cu starea de defensivă. Avem momente de tresărire în care ni se pare că suntem stăpâni pe destinul nostru că și cum viață ar fi în mâinile noastre și-am avea puterea unor zei, cu un simplu gest să schimbăm până și anotimpurile. Dar in același timp suntem într-o continuă suferință de ceva iar frică-i că o umbră.

Colecționăm tot felul de spaime, traume, fake-news-uri. Ne alimentăm cu angoase care nu ne-aparțin, luați de valul dorinței de a fi mai mult decât ceea ce suntem. Trecători. Pentru majoritate, fiecare zi e ca o lupta, spre seară căzând epuizați, învinși de morile de vânt. Lupta lor ne intoxică viața, ne sărăcește există… Dar cumva, ca o luminița din capătul unui tunel care pare a fi fără sfârșit, un gând optimist dă curaj spectatorilor: deasupra tuturor gândurilor și intențiilor stă El.

Octavia Geamănu
opinie octavia geamanu editorial
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025