Masacrul care a starnit iadul
Eram la Budapesta, deşi nu trebuia sa fiu acolo, ci în Israel. Totuşi plecasem cu una dintre prietenele mele bune 4 zile la vecini.
De Bianca Iacob la 15.10.2024, 21:21
Pentru prima dată după multăă vreme eram relaxată şi am pus telefonul pe vibraţii peste noapte. Nu fac asta NICIODATĂ. Am făcut-o atunci. Prin vis m-am trezit. Era aproape 9 dimineaţa. Telefonul era explodat. Mesaje, apeluri pierdute.
Când am răspuns, vocea de la capul firului mi-a zis aşa: e război în Israel. Unde eşti şi de ce nu răspunzi? Şi de aici a început haosul, o zi din care nu am înţeles nimic. O zi în care am căutat români, am sunat prieteni, şi am stat numai cu ochii în telefon.
Am plecat la Bucureşti. Singura întrebare care îmi juca în cap atunci era cum îi spun mamei că plec la război. Am ajuns la Tel Aviv după ce am crezut că avionul nu va mai decola, imediat ce am luat maşina din aeroport, am plecat spre sud. Ashdod, Ashkelon şi acolo ne-am oprit.
Ora 17. Tir de rachete. 150 Eram în live, ţin minte şi acum, şi telefonul suna întruna de la alarme, nu îmi vedeam operatorul care era în uşa buncărului, iar eu vorbeam în orb pentru că vreo 10 muncitori şi israelieni cu care eram în bomb shelter nu mă lăsau să fac un pas. Aşa a continuat în fiecare zi. La graniţă, în kibbutzuri. Poveşti. Şi de o parte, şi de alta.
Lacrimi ale celor care pierduseră pe cineva, ale celor care aveau răpiţi în Gaza. Ale celor care îşi aveau copiii în armată şi ale celor care cereau repatrierea din Fâşia Gaza. Se zguduia patul noaptea când bombele armatei israeliene cădeau în Gaza.
Şi dormeam mai mult cu ochii întredeschişi că urma invazia terestră şi să aud semnalul. A trecut un an. Când? Peste 100 de ostatici sunt în Gaza. Unii în viaţă. Fâşia e pusă la pământ, şeful Hamas trăieşte.
Războiul, epicentrul, s-a mutat în nord, cu Hezbollah. Atacuri directe cu Iran. E război regional. Doar că între timp, s-a transformat în războiul dintre şiiţi şi suniţi. Ţările arabe sunite sprijină Israelul în lupta cu axa răului.
Unele tacit, altele pe faţă. Iordania, de exemplu, a dat jos rachetele balistice care aveau ca ţintă statul evreu. Lupta nu mai e de gherilă. E de anduranţă, cel puţin până când la Casa Albă se va instala noul preşedinte.
Un interviu în exclusivitate cu Ambasadorul Israelului în România, Dr. Lior Ben Dor, după un an de război:
