Păduchii şi ATI-ul

"Ajutaţi-ne, faceţi ceva!" - Sunt vorbele unui medic ATI şi rareori mi se întâmplă să aud că un medic ATI cere ajutor. Ultima dată s-a întâmplat în pandemie, când medicii strângeau fonduri pentru echipamente. Ei bine, de această dată cererea se referă la cu totul altceva, dar asta nu înseamnă că e mai simplă.

• EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
• COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024

Peste 70 de copii au ajuns la ATI, în stare gravă, numai la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, în ultimele 6 luni. Alte câteva zeci au ajuns la Constanţa, Iasi, Braşov, Hunedoara. Câţiva dintre ei, uneori fraţi, au pierdut lupta pentru viaţă.

Dacă nu e vreo molimă sau vreun accident multiplu, astfel de cifre nu se regăsesc în istoria acestor secţii într-un interval atât de scurt.

Motivul? Cu siguranţă aţi auzit, şi nu de ieri de azi, ci din ultimii 20 de ani, ştiri care relatează povestea unor părinţi sau bunici care spală copiii cu insecticid, pentru a-i scăpa de păduchi. Dar în mare parte le-aţi ignorat. Nu, păduchii nu apar doar în comunităţile unde n-a ajuns educaţia. Şi în mijlocul Capitalei, în şcoli şi grădiniţe apar frecvent focare. Doar că aici, părinţii apelează la un medic. 

Dar nici asta nu e ştirea. În ultimul timp, substanţa destinată exclusiv uzului veterinar şi folosită doar de medic sau mari fermieri, a început să fie vândută sub forma mai multor denumiri şi ambalaje, iar unele, cu o concentraţie extrem de puternică. Este absorbită de piele, iar în câteva ore, mai ales la copiii mici, ajunge direct la organe şi provoacă moartea.

"Cine şi ce trebuie să facă?" mă întreabă medicul. "Noi nu mai facem faţă. Sunt familii întregi care vin, iar unii dintre ei dacă reuşesc să scape cu viaţă, rămân cu sechele permanente."

Dacă educaţia n-aţi reuşit să o aduceţi în acele comunităţi, domnilor, măcar nu lăsaţi "otrava" la liber. Puneţi reguli stricte de comercializare şi administrare în aşa fel încât să nu ajungă pe mâna oricui. 

Nu e treaba noastră, veţi spune, miza e prea mică, nu putem educaţie cu forţa, n-avem bani, personal, vrere şi putere.

Ce puteţi face însă e să vă uitaţi în secţiile de pediatrie ATI din Bucureşti şi ţară. Arhipline în fiecare zi, iar ATI-ştii nu sunt dumnezei să aleagă zilnic pe cine scot când mai apare câte un caz. 

Şi probabil că n-o să îndrăzniţi să cereţi transferul în Europa pentru un copil cu păduchi. Nu de alta, dar e foarte posibil să fiţi refuzaţi.