Ştii cumva un poliţist?
Cred că aud zilnic, de vreo câţiva ani, întrebarea: ştii cumva un medic de... diverse specialităţi de care au nevoie oamenii. Pentru că România nu are un sistem bine pus la punct de... diagnostic, îndrumare şi plan de tratament pentru pacienţi, săracii oameni sunt deseori puşi în postura de-a-şi căuta singuri un medic. Şi evident nu poţi să mergi singur la spital să baţi la uşi, pentru că fie nu te bagă nimeni în seamă, fie nu găseşti pe cine trebuie.
De Maria Rohnean la 27.09.2024, 12:42
Afli că pediatrul e pe secţie şi nu iese până la 12, oncologul e sufocat de pacienţi, hematologul e clar plecat la un congres, iar dacă, Doamne fereşte, ai nevoie de un neurochirurg, aşteaptă mult şi bine că e sigur într-o operaţie care poate dura chiar şi 12 ore.
Din acest motiv, oamenii se descurcă cum pot. Adică apelează la rude, cunoştinţe, prieteni şi recomandări: ştii cumva un medic bun? Ştiu. De fapt, pentru mine nu există medici răi. Există medici specializaţi într-o anumită direcţie, există medici empatici, există medici reci şi există medici ocupaţi. Pe toate cele bune nu le poate avea nimeni, dar sigur nu există niciun medic care să nu ştie să trateze pacienţi.
Ei... ştiţi care sunt medicii pe care îi găsiţi tot timpul? Urgentiştii. Medicii specializaţi în medicină de urgenţă. Medicii care sigur te rezolvă şi, dacă prin minune nu se pricep, te trimit direct la cel specializat.
Dar ce ne facem când medicii, mai ales cei de urgenţă, au nevoie de... un poliţist? De un jandarm? De cineva care să-i apere?
De cine să-i apere, ne întrebăm?
Cunoaşteţi prea bine cazul Pantelimon, cel recent. Cu cele două găşti de bătăuşi care, mânaţi de furia de a-şi face dreptate singuri, au nimerit fix acolo unde ajung oamenii să ceară ajutor. În Unitatea de Primiri Urgenţe. Evident că judecata le-a fost întunecată, astfel că niciunul nu s-a gândit ce rău poate face în jur. Oamenilor şi locului.
Astfel că, au tăiat şi au spintecat în UPU, din fericire doar nişte aparatură.
Prin urmare, vorbesc zilele trecute cu unul din medicii pe care îi respect enorm, dintr-o Unitate de Primiri Urgenţe din Capitală. Şi zic, domnule doctor, cum vă descurcaţi?
Păi cum... ştim pe cineva, îmi spune. Pentru că paza... ei bine, paza e ori absentă, ori mică, la sfat şi la stat, ori se uită în altă parte. Pe cine ştiţi? Păi, uitaţi, îmi spune, la un moment dat am tratat un jandarm. Unul cum ar trebui să fie toţi, mare la sfat şi la stat. Avea o entorsă, săracul, şi a plecat mulţumit din urgenţe. Mi-a spus la final: domnule doctor, oricând aveţi nevoie, mă sunaţi. Şi am avut nevoie. Aveam internat un pacient, iar afară erau 20 de aparţinători. Cu gălăgie, seminţe, mâncare şi ocupat curtea de ambulanţe cu ei înşişi. Niciunul nu asculta de medici. L-am sunat, zic: domnule, am nevoie de ajutor. A venit în 5 minute şi mi-a cerut două mături. M-am speriat, Doamne fereşte, să nu îndrăzniţi! Staţi liniştit, domnule doctor!
Nu vă imaginaţi, îmi spune medicul, am sunat şi la poliţie. Au completat nişte hârtii pe capota maşinii şi au plecat în jumătate de oră.
Ce-a făcut jandarmul? Le-a dat cele două mături aparţinătorilor pentru a curăţa seminţele şi i-a rugat, dacă se poate, să nu mai facă. În 10 minute curtea era curată şi de seminţe, şi de aparţinători.
Morala? Nu e nicio morală. E realitatea.
