Acuzaţii grave la nivel înalt. Ministrul de Interne spune cum a găsit microfonul de ascultate din casa ei
Carmen Dan a depus deja sesizare pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Iar o anchetă va stabili cine a instalat dispozitivul.
De Redactia Observator la 30.11.2017, 08:54Carmen Dan a depus deja sesizare pentru violare de domiciliu şi violarea vieţii private. Iar o anchetă va stabili cine a instalat dispozitivul şi dacă tehnica de înregistrare era funcţională.
Casa în care ministrul de Interne locuieşte din această vară împreună cu fiul său este închiriată. Purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea a declarat că e vorba despre un dispozitiv care costă în jur de 200 de lei, iar Serviciul nu are nicio legătură cu tentativa de interceptare a ministrului. Carmen Dan a povestit cum a descoperit dispozitivul.
CARMEN DAN, ministrul de Interne:
La prima vedere, pare a fi un dispozitiv de înregistrare audio în interiorul unei prize de telefon. Este un dispozitiv dreptunghiular, destul de mic. Înţeleg că nu pot să vă dau foarte multe detalii tehnice pentru că deja este ridicat de Poliţie şi fac toate verificările necesare. În living era. Este o priză normală, la vedere. În spatele prizei, în zid propriu-zis. Eu am umblat la acea priză, am forţat un pic încercând să pun un telefon şi s-a desprins partea care este în exteriorul peretului şi astfel am putut depista acest dispozitiv. Nu aş putea să afirm cu certitudine că este singurul dispozitiv în momentul acesta. Sunt convinsă că vor urma verificări amănunţite.