Ministrul Apărării: "Proiectul de lege privind achiziția de nave pentru Forțele Navale Române este pregătit. Îl prezentăm Parlamentului în toamnă"
Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat marți că va transmite Parlamentului spre dezbatere, în această toamnă, proiectul de lege privind achiziția corvetelor pentru dotarea Forțelor Navale Române, documentul aflându-se în prezent în circuitul de avizare, la ministerele de resort, scrie Agerpres
De Redactia Observator la 15.08.2017, 18:14Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, a declarat marți că va transmite Parlamentului spre dezbatere, în această toamnă, proiectul de lege privind achiziția corvetelor pentru dotarea Forțelor Navale Române, documentul aflându-se în prezent în circuitul de avizare, la ministerele de resort, scrie Agerpres
"Am avut mai multe discuții cu președintele, l-am informat despre ce pregătim la Ministerul Apărării Naționale. Vreau să vă precizez astăzi că proiectul de lege privind achiziția corvetelor este pregătit, el a intrat deja pe circuitul de avizare la ministerele de resort și urmează să-l prezentăm Parlamentului în această toamnă. Strâns legat de acest program este programul de modernizare a fregatelor și a altor dotări care fac parte din tot ce înseamnă dotarea cu armament modern a flotilelor noastre", a declarat Țuțuianu, la Constanța, la finalul festivităților dedicate Zilei Marinei Române.
Ministrul Apărării a mai spus că interesul este ca "bună parte din ceea ce înseamnă o corvetă" să fie realizată de industria națională.
"Interesul este același, ca bună parte din ceea ce înseamnă o corvetă să se producă în România. Vrem să fie produse în România, bună parte, probabil că nu putem tot. Suntem într-o întârziere foarte mare, dar am spus mereu și o spun și astăzi, dezvoltarea economică este cea mai bună garanție de securitate", a menționat Adrian Țuțuianu.
Ministrul Apărării a refuzat să discute despre eventualele oferte avansate de către posibilii furnizori și constructori de nave militare, în acest context.
Sursă: Agerpres