Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu, excluşi din PSD
Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu au fost excluşi din PSD. Decizia a fost luată prin vot, la şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, care a avut loc la Parlament.
De Redactia Observator la 05.11.2018, 17:19Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu au fost excluşi din PSD. Decizia a fost luată prin vot, la şedinţa Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, care a avut loc la Parlament.
În şedinţa Comitetului Executiv al PSD, prezidată de Liviu Dragnea, 53 de voturi au fost pentru, iar 9 voturi au fost împotriva excluderii. În urma rezultatului, Adrian Ţuţuianu şi Marian Neacşu au fost excluşi din partid.
Ţuţuianu, după excluderea din PSD: "O greșeală majoră"
Adrian Ţuţuianu a afirmat imediat după votul din CEx, în urma căruia a fost exclus din PSD, că este o greşeală majoră.
"Este un moment dificil, îl anticipam, e o greșeală majoră. Cred ca PSD se îndreaptă spre direcţie greșită și un vot nu înseamnă ca cei care au pierdut nu au dreptate."
Ţuţuianu a susţinut că va contesta decizia în instanţă.
"Azi sunt exact la 20 de ani de când am intrat în PSD. Am intrat în noiembrie 1998, după 20 de ani...", a mai afirmat Ţuţuianu.
Neacşu, privind excluderea din PSD: "Explicații aiuritoare"
"Nu mi s-a explicat din ce motive s-a luat decizia. Au fost explicații aiuritoare, așa încât mi-e foarte greu să mă exprim", a declarat Marian Neacşu după excluderea din PSD.
"Funcţia am câştigat-o la Congres. Dacă votul celor 4 mii din Congres nu a mai contat...", a comentat Neacşu decizia din CEx.
Excluderi anunţate de Dragnea, înainte CEx
Liviu Dragnea a anunţat excluderi din partid, înainte de discuţiile Comitetului Executiv al PSD.
Liderul social-democraţilor a precizat că perioada în care unii colegi au uneltit, negociat pentru ca Guvernul PSD să pice se va încheia.
"Va fi o şedinţă din păcate neplăcută, dar necesară. O să propunem mai mulţi, ca să închidem toată această perioadă în care unii colegi au uneltit, negociat pentru ca Guvernul PSD să pice", a anunţat liderul PSD înainte de şedinţa Comitetului Executiv.