Augustin Lazăr, declaraţii de ultimă oră: "De ce să-mi dau demisia? Sunt optimist şi..."
Procurorul general al României, Augustin Lazar, a declarat marţi că nu are de ce să îşi dea demisia, după evaluarea făcută de ministrul Justiţiei la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. El a afirmat că este optimist şi că îşi face datoria conform fişei postului.
De Redactia Observator la 21.03.2017, 11:25Procurorul general al României, Augustin Lazar, a declarat marţi că nu are de ce să îşi dea demisia, după evaluarea făcută de ministrul Justiţiei la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. El a afirmat că este optimist şi că îşi face datoria conform fişei postului.
Augustin Lazăr a spus, la intrarea în sediul Consiliului Superior al Magistraturii, că din 15 martie, când s-a întâlnit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu a mai discutat cu acesta.
Întrebat dacă intenţionează să îşi dea demisia, înaintea anunţăruii concluziilor verificării făcute de ministrul Justiţiei la Ministerul Public, Augustin Lazar a spus: “De ce să îmi dau demisia? Procurorii îşi îndeplinesc misiunea exact aşa cum scrie în lege, procurorii sunt relaxaţi, nu se uita la talk-show-uri şi îşi îndeplinesc misiunea, munca lor… Sunt optimist şi îmi fac datoria conform fişei postului".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat marţi că finalul verificărilor la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi DNA se apropie şi că în termenul stabilit va comunica concluziile şi argumentele care au dus la acestea. Tudorel Toader a mai spus, referitor la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis că este optimist în ce priveşte aceste verificări, că şi el este “optimist în statul de drept”.
“Am spus că la final voi face cunoscute concluziile evaluării. Finalul se apropie, mai sunt câteva zile. Eu plec mâine la Bruxelles şi, în termenul stabilit de 14 zile, vă voi comunica şi concluziile şi argumentele care m-au dus la acele concluzii. Nu dau niciun amănunt decât la sfârşitul evaluării", a spus ministrul Justiţiei, la intrarea în sediul CSM, înaintea şedinţei Plenului.
Întrebat care sunt motivele evaluărilor făcute de Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader a spus că, potrivit Constituţiei, “Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei".
Întrebat ce spune despre declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis, care a arătat că este optimist în ceea ce priveşte verificările Ministerului Justiţiei, Tudorel Toader a răspuns: "Şi eu sunt optimist în statul de drept".
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, în 12 martie, că va discuta cu procurorul general Augustin Lazăr şi, separat, cu procurorul general al DNA, Laura Codruţa Kovesi, despre ancheta privind OUG 13, considerând că s-a încălcat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, şi a dat de înţeles că nu exclude nici varianta ca cei doi să demisioneze până atunci.
Tudorel Toader a mai spus că va face o analiză a activităţii Ministerului Public în două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori generali.
Ulterior, în 13 martie, ministrul Justiţiei a afirmat că nu le-a sugerat procurorului general al României şi procurorului-şef al DNA să îşi dea demisia, ci a invocat o instituţie care există în Codul Muncii, precizând că oricine poate să îşi dea demisia şi că nimeni nu este obligat să muncească împotriva voinţei lui.
Sursă: news.ro