Traian Băsescu susţine că s-au făcut abuzuri cu protocoalele SRI-Justiţie: "Eu ştiu dosare în care au fost frăgeziţi"
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că dosarele care au stat la baza protocoalelor dintre SRI şi Justiţie ar trebui redeschise.
De Redactia Observator la 17.09.2018, 23:22Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a declarat că dosarele care au stat la baza protocoalelor dintre SRI şi Justiţie ar trebui redeschise.
Traian Băsescu a afirmat că preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, Caudiu Manda, a vrut să îl cheme la audieri, dar i-ar fi răspuns că ar fi bine să-l cheme la urmă, ca să-i arate "poza corecta".
„Manda a vrut să mă cheme printre primii la Comisia SRI şi i-am spus: Nu-ţi spun că nu vin, dar e prea devreme. Mai află câte ceva şi pe mine cheamă-mă la urmă. Eu şi acuma îi spun: încă n-ai aflat nimic, mai caută, mai cheamă, mai află şi cheamă-mă să-ţi pun pe urmă poza, că nu o să reuşeşti să pui puzzle-ul aşa cum trebuie, pentru că nu ştii cum funcţionează statul” a spus Traian Băsescu.
Referindu-se la condamnările cu probe obţinute în baza protocoalelor dintre Serviciul de Informaţii şi structuri din Justiţie, Traian Băsescu a spus că ar trebui verificat ce doare au vizat planurile comune dintre SRI şi Justiţie la care a făcut referire directorul SRI Eduard Hellvig şi dacă acele dosare ar fi cazul să fie rejudecate.
„Nu neapărat că toate ar fi neadevărate. Unele pot fi cu fapte corect săvârşite. Planează această suspiciune. În al doilea rând, spre exemplu eu ştiu dosare în care a fost prinsă o grupare dintr-un anume minister care avea legături cu lumea de afaceri, au fost chemaţi băeţii, au fost frăgeziţi, li s-au arătat cătuşele, a făcut omul o declaraţie că a fost băgat şi ministrul. Ştiu astfel de situaţii", a precizatTraian Băsescu.