Antena LIVE

Curs valutar

Traian Băsescu, la alegerile prezidenţiale: "Vreau garanţii că România se dezvoltă în interiorul UE şi NATO"

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a mers duminică la urne pentru a vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

De la 24.11.2019, 12:21
WhatsApp
Fostul preşedinte al României insistă ca românii să iasă în număr cât mai mare la vot
Traian Băsescu a mers la vot alături de soţie Hepta

Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, a mers duminică la urne pentru a vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

Fostul şef de stat a mers la secţia de votare alături de soţia sa, Maria.

Băsescu îşi manifestase din start intenţia de a vota împotriva Partidului Social Democrat, iar după vot a precizat că "vreau de la viitorul preşedinte garanția că România va evolua pozitiv, se va dezvolta în interiorul UE şi NATO. Nu vreau să mai aud că fietecine ia decizii de politică externă și multe altele".

Pe de altă parte, Traian Băsescu a ţinut să-i urecheze pe cei care au dubii în privinţa participării la vot.

A transmis românilor că "e bine să se meargă la vot, pentru că democrația nu e o chestiune facultativă. Mulți înțeleg că votul e facultativ. Așa este, nu ne obligă Constituția, dar dacă vrei democrație, apăr-o cu votul".

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

alegeri prezidentiale 2019 basescu uniunea europeana nato presedinte alegeri
Întrebarea zilei
Au apărut zborurile cu destinaţie necunoscută. Aţi testa o astfel de experienţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și