Antena LIVE

Curs valutar

Carmen Dan vrea o schimbare în Poliţia Română: 'Este obligatorie şi necesară'

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat vineri că o schimbare în Poliţia Română este obligatorie şi necesară.

De la 16.02.2018, 13:22
WhatsApp

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat vineri că o schimbare în Poliţia Română este obligatorie şi necesară.

'Această diagnoză pe care am cerut-o, diagnoză care, aşa cum spuneam, trebuie obligatoriu urmată de un plan de măsuri. Înţeleg că şi acel plan de măsuri s-a făcut, eu încă nu l-am văzut, o să-l discut imediat ce se poate, în perioada imediat următoare, cu domnul inspector general şi de aici încolo vă asigur că vom fi foarte transparenţi în comunicare şi vom şti pas cu pas cum ne dorim să aducem o schimbare în Poliţia Română, pentru că este, din punctul nostru de vedere, obligatoriu, este necesară', a spus Carmen Dan, la finalul bilanţului activităţii Inspectoratului General al Poliţiei Române pe anul 2017.

Întrebată despre raportul Corpului de control al Ministerului Afacerilor Interne întocmit în urma verificărilor la IGPR, Carmen Dan a arătat că un extras din acesta va fi postat pe site-ul MAI.

'Am avut ocazia să îl citesc, într-o procedură transparentă. (...) Astăzi va fi postat pe site-ul instituţiei un extras al acestui raport final, un raport foarte serios, foarte bine documentat, pe care imediat ce mă întorc la birou am să îl semnez, ca să poată fi făcut acel extras şi postat', a precizat Carmen Dan.

Ministrul Afacerilor Interne anunţa pe 11 ianuarie că a dispus trimiterea Corpului de control la IGPR pentru verificări legate de cazul de agresiune sexuală în care a fost implicat agentul de poliţie Eugen Stan de la Brigada de Poliţie Rutieră Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024