Carmen și Klaus Iohannis s-au pozat cu bradul de Crăciun de la Palatul Buckingham
Klaus și Carmen Iohannis s-au pozat cu bradul de Crăciun de la Palatul Buckingham, la recepția găzduit de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Fotografia a fost postată pe Facebook de soția Președintelui României.
De Cristian Toteştean la 04.12.2019, 21:29Klaus și Carmen Iohannis s-au pozat cu bradul de Crăciun de la Palatul Buckingham, la recepția găzduit de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Fotografia a fost postată pe Facebook de soția Președintelui României.
Marți seară, alături de ceilalți lideri NATO, Klaus Iohannis a participat la recepția Reginei Marii Britanii și a fost însoțit de soția sa.
La o zi după eveniment, Carmen Iohannis a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie în care apare alături de președintele român într-o ipostază neprotocolară: cei doi s-au pozat zâmbitori, lângă un brad de Crăciun de la Palatul Buckingham.
La recepție, soții Iohannis au fost văzuți și alături de Donald și Melania Trump și au apărut în fotografii alături de Regina Elisabeta a II-a.
Summitul NATO din Marea Britanie, desfășurat pe durata a două zile, a fost marcat de unele momente tensionate, semn al dezbinării între unii lideri ai alianței. Donald Trump l-a făcut ”om cu două fețe” pe Premierul Canadei, care a fost filmat în timp ce comenta despre faptul că președintele american a întârziat la summit. Mai mult, la dejunul de lucru, Trump a invitat doar 8 lideri din cei 29, adică doar cei ai țărilor care au alocat pentru apărare 2% din PIB. Printre cei invitați a fost și Klaus Iohannis.