CCR a respins alegerea primarilor în două tururi
Curtea Constituțională a României a respins toate sesizările aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri cu privire la alegerile locale.
De Redactia Observator la 11.05.2016, 14:55Curtea Constituțională a României a respins toate sesizările aflate pe ordinea de zi a ședinței de miercuri cu privire la alegerile locale.
Potrivit unor surse oficiale din cadrul CCR, au fost respinse toate cele 51 de sesizări referitoare la Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, informează Agerpres.
Judecătorii au respins atât excepțiile de neconstituționalitate privind alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin, cât și pe cele referitoare la numărul minim de semnături pentru depunerea candidaturilor.
Printre cei care au formulat sesizările se numără jurnalistul Liviu Avram și deputatul Daniel Fenechiu, dar și mai multe formațiuni politice, între care PMP, Partidul M10, PRM, PNȚCD sau Partidul Pirat.
CCR a respins și pe 5 mai o sesizare a jurnalistului Liviu Avram privind unele prevederi din Legea alegerilor locale, printre care și cele care arată că este ales candidatul ce a întrunit cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.