Ce spune Crin Antonescu despre posibila preluare a şefiei PNL: "De bună seamă că privesc cu interes..."
Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, marți, că nu este implicat în bătălia pentru conducerea partidului, întrucât aceasta nu reprezintă o temă pentru el acum, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 15.03.2017, 22:03Fostul lider al PNL Crin Antonescu a declarat, marți, că nu este implicat în bătălia pentru conducerea partidului, întrucât aceasta nu reprezintă o temă pentru el acum, informează Agerpres.
"Nu sunt implicat în această bătălie. De bună seamă că privesc cu interes către oamenii pe care îi cunosc mai bine. Nu știu dacă, până la urmă, domnul Cristian Bușoi va candida sau nu — am văzut și asta ca ipoteză. Mi se pare o candidatură de luat în discuție foarte serios", a afirmat Antonescu, la Antena 3.
El l-a nominalizat, totodată, și pe Ludovic Orban, apreciind candidatura acestuia drept "importantă".
"Ludovic Orban, categoric, un partener, coleg, camarad de politică 20 de ani, e o candidatură importantă. Probabil că, cel puțin în sinea mea, voi susține un om în legătură cu care am elementele, în ani adunate, că ar putea conduce acest partid mai bine. Dar nu e o temă pentru mine în acest moment", a adăugat fostul președinte al PNL.