Antena LIVE

Curs valutar

Chiliman: Prejudiciu scăzut de la 670 milioane de euro, la 3 milioane de euro

Decizia a fost luată de magistraţii de la Curtea Supremă. Asta după ce, săptămâna trecută, procurorii DNA au stabilit un prejudiciu enorm. Pe biroul apropiatului edilului de la Sectorul 1 a fost găsit un contract de împrumut de 670 de milioane de euro

De la 02.07.2015, 16:07
WhatsApp

Decizia a fost luată de magistraţii de la Curtea Supremă. Asta după ce, săptămâna trecută, procurorii DNA au stabilit un prejudiciu enorm. Pe biroul apropiatului edilului de la Sectorul 1 a fost găsit un contract de împrumut de 670 de milioane de euro

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au admis contestația formulată de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, împotriva ordonanței privind luarea măsurii asigurătorii emise de DNA Ploiești, instanța desființând în parte dispoziția procurorilor doar sub aspectul sumei până la concurența căreia s-a dispus sechestrul în privința bunurilor acestuia.

Potrivit deciziei ÎCCJ, magistrații au desființat în parte ordonanța contestată de Chiliman doar în ceea ce îl privește pe primarul Sectorului 1 și doar sub aspectul cuantumului sumei până la concurența căreia s-a dispus sechestrul în privința bunurilor acestuia și în privința dispoziției de poprire a veniturilor nete lunare ce urmează a fi încasate în contul bancar cu titlu de drepturi salariale de către același inculpat.

''Modifică cuantumul sumei până la concurența căreia s-a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea bunurilor inculpatului Chiliman Andrei Ioan, la suma de 11.634.446 lei (reprezentând procentul de 30% din sumele de 300.000 lei și 38.481.488 lei)'', se arată în decizia ÎCCJ.

De asemenea, magistrații de la Curtea supremă au dispus ca veniturile nete lunare ce vor fi încasate de către Chiliman în contul bancar cu titlu de drepturi salariale să fie poprite în cuantum de o treime, menținând celelalte dispoziții ale ordonanței contestate în ceea ce-l privește pe primarul Sectorului 1.

Decizia ÎCCJ este definitivă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

andrei chiliman
Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025