Antena LIVE

Curs valutar

Cine este Ana Birchall, propusă ministru delegat pentru Afaceri Europene, în Guvernul Grindeanu

Social-democrata Ana Birchall, propusă de PSD ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul Grindeanu, are 43 de ani, iar de 11 ani este membru PSD, fiind consiliera lui Mircea Geoană, pe vremea când acesta era ministru de Externe, şi a lui Victor Ponta, când fostul lider al PSD era prim-ministru.

De la 03.01.2017, 16:59
WhatsApp
Cine este Ana Birchall, propusă ministru delegat pentru Afaceri Europene, în Guvernul Grindeanu

Social-democrata Ana Birchall, propusă de PSD ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul Grindeanu, are 43 de ani, iar de 11 ani este membru PSD, fiind consiliera lui Mircea Geoană, pe vremea când acesta era ministru de Externe, şi a lui Victor Ponta, când fostul lider al PSD era prim-ministru.

Ea are, alături de soţul său, cinci locuinţe, două dintre ele în SUA, investiţii financiare în străinătate în valoare de 23 de milioane de euro, plasamente de 556.367 de lei, 60.071 de euro şi 66.667 de dolari, precum şi 13 conturi şi depozite bancare.

Ana Birchall s-a născut în 30 august 1973, în oraşul Mizil, judeţul Prahova, şi este căsătorită cu Martyn Birchall, alături de care are un copil. Este licenţiată în Ştiinţe Juridice la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept, în anul 1996 absolvind şi Facultatea de Drept şi Relaţii Internaţionale Nicolae Titulescu, ca şef de promoţie.

Ulterior, Ana Birchall a urmat cursuri de master în Drept la Yale Law School, Yale University, SUA, iar în 2002 a devenit doctor în Drept la Yale Law School.

În 1996, s-a angajat pe postul de Şef Oficiu Juridic la S.C Omniasig S.A, iar în perioada 2002- 2003 a fost avocat la White & Case LLP în New York, SUA. Ulterior, până în 2004, ea a deţinut funcţia de consilier al ministrului Afacerilor Externe Mircea Geoană, după care a fost consilier la Comisia de politică externă din Senat.

Din 2005, este lector universitar la Universitatea “Dimitrie Cantemir” Bucureşti, iar timp de doi ani, între 2008 - 2010, a fost avocat la White& Case LLP Bucureşti.

Imediat după aceea, Ana Birchall a deţinut funcţiile de şef al Grupului de practică în domeniul Restructurărilor Financiare şi Insolvenţă şi a fost avocat la Muşat şi Asociaţii - Restructuring & Insolvency.

Din iulie până în decembrie 2012, social-democrata a fost consilier al prim-ministrului de la acea vreme Victor Ponta. Începând din 2013, ea este membru în Global Advisory Council WeConnect International şi ambasador al ONG-ului Vital Voices, înfiinţat de Hillary Clinton în programul Global Ambassadors. Ana Birchall mai este membru în Comitetul Executiv al Yale Law School Association şi Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru afaceri europene şi parteneriat cu Statele Unite ale Americii (funcţie neretribuită).

În 9 decembrie 2012, Ana Birchall a obţinut primul mandat de deputat, fiind membru în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, membru în Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României în spaţiul Schengen şi preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie România- India. La alegerile din 11 decembrie, Birchall a câştigat un nou mandat de deputat din partea PSD Vaslui. În legislatura trecută, ea a fost preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, comisie condusă acum de Victor Ponta.

Activitatea politică şi-a început-o în 2005, când a devenit membru PSD şi secretar executiv pe probleme de tineret şi egalitate de şanse, din 2007 până în 2009 fiind şef al Departamentului de Educaţie şi Cercetare PSD. De asemenea, din 2012 a fost consilier al preşedintelui formaţiunii pe probleme de politică externă, în prezent deţinând şi funcţia de secretar general adjunct (Relaţii Internaţionale) al PSD.

Conform celei mai noi declaraţii de avere, Ana Birchall deţine în Dorna Arini, judeţul Suceava, trei terenuri extravilane cu o suprafaţă totală de 37.894 de metri pătraţi, precum şi un apartament în Bucureşti de 50 de metri pătraţi. Împreună cu soţul său, social-democrata mai are un apartament în Capitală, o casă de vacanţă în Dorna Arini, precum şi o casă de locuit în New Haven, SUA. De asemenea, cei doi mai au un apartament de 180 de metri pătraţi în New York.

Birchall deţine un autoturism Volvo XC 90, bijuterii în valoare de aproximativ 46.000 euro, precum şi un lingou de aur. Ea are deschise 13 conturi şi depozite bancare în care deţine 194.440 de dolari, 162.289 de lei, 25.538 euro şi 48.885 de lire sterline.

De asemenea, Ana Birchall are plasamente în titluri de stat, certificate şi obligaţiuni în valoare de 556.367 lei şi 60.071 euro la BCR Erste Bond Flexible, 66.667 dolari (obligaţiuni) la BCR, 21.556 lei la BRD (Fondul Simfonia) şi investiţii financiare în străinătate în valoare de 23 de milioane de euro.

Ea are însă şi un credit la Washington Mutual SUA, scadent în 2018, cu o valoare la contractare de 153.000 USD, precum şi un credit la Citibank, SUA, scadent în 2017, cu o valoare la contractare de 238.970 de dolari. Social-democrata mai are un card de credit la BCR România de 9.947,70 euro.

La venituri, deputatul PSD are declarată indemnizaţia de 76.778 de lei de la Parlament, în timp ce soţul său a avut un venit anual de 108.000 de dolari obţinut dintr-o colaborare. De asemenea, cei doi au obţinut împreună 68.850 de dolari din închirierea unor imobile în SUA. Ana Birchall a mai câştigat 97,51 lei din dobânzi pentru depozite, precum şi 2.887,50 de dolari din încadarea unor cupoane cu titluri de stat.

Social-democrata mai are trecută în declaraţia de avere şi suma de 20.000 de dolari obţinută ca despăgubire în urma procesului pe care l-a avut cu Iosif Buble.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Trei zodii care se vor bucura de abundență financiară. Vor avea parte de noroc...
Fanatik.ro
Publicat 26.11.2024
Liiceanu: S-ar putea ca Iohannis, care și-a bătut joc de noi ani de zile, să ne...
spotmedia.ro
Publicat 26.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Ce mașină conduce Călin Georgescu, candidatul care a strâns peste două...
Gandul
Publicat 27.11.2024
Profesorul român decorat de Franța explică singura soluție pentru stoparea...
Adevărul
Publicat 27.11.2024
Fosta soție a lui CRBL, declarații total neașteptate după 6 luni de la...
A1
Publicat 27.11.2024
Horoscopul zilei de 28 noiembrie 2024. Leii fac o schimbare. Află ce se...
CaTine
Publicat 27.11.2024
Anunț important pentru tinerii care folosesc TikTok. Aplicația impune...
spynews.ro
Publicat 27.11.2024
„Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”. O legendă a sportului din...
GSP
Publicat 27.11.2024
Spaima trăită de femeia care l-a găsit fără suflare pe actorul Andrei...
Click.ro
Publicat 27.11.2024
Samsung avertizează utilizatorii iPhone și Android. De ce le sunt în pericol...
Useit
Publicat 27.11.2024
Cine ar fi omul din spatele lui Călin Georgescu de pe Tik Tok. Bărbatul ar fi...
Redacţia.ro
Publicat 26.11.2024
Elena Lasconi, întrebată dacă va numi un premier de la PSD dacă ajunge...
libertatea.ro
Publicat 26.11.2024
Lana Del Rey a anunțat lansarea unui nou album, „The Right Person Will Stay”....
ZU
Publicat 27.11.2024
Pumpkin spice latte. Rețetă de băutură caldă cu dovleac
Hello taste
Publicat 27.11.2024
5 sfaturi pentru gestionarea ADHD la copii
Deparinti
Publicat 27.11.2024
Cum arată Ungaria după 14 ani de suveranism, cu Viktor Orbán. Izolare,...
ziare.com
Publicat 27.11.2024
Mesajul emoționant pe care Pelin Akil l-a lăsat în mediul online după plecarea...
Happy
Publicat 26.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipul de pâine pe care îl consumi poate cauza acnee. Cum influențează...
Medicool
Publicat 27.11.2024