Cioloș: "Întâlnirea cu Merkel a fost una foarte bună"
Premierul Dacian Cioloș a calificat joi drept "foarte bună" întâlnirea pe care a avut-o cu cancelarul Angela Merkel, precizând că i-a vorbit oficialului german despre atuurile țării noastre și despre interesul pe care îl are România în a fi parte activă a tuturor proceselor europene.
De Redactia Observator la 07.01.2016, 19:11Premierul Dacian Cioloș a calificat joi drept "foarte bună" întâlnirea pe care a avut-o cu cancelarul Angela Merkel, precizând că i-a vorbit oficialului german despre atuurile țării noastre și despre interesul pe care îl are România în a fi parte activă a tuturor proceselor europene.
"Întâlnire foarte bună cu doamna cancelar Merkel. Deschiderea pe care am găsit-o aici este cea mai bună dovadă că relațiile noastre sunt pe calea cea bună și dezvoltarea economică se va consolida prin investiții și schimburi comerciale noi. I-am vorbit doamnei cancelar despre atuurile țării noastre și despre interesul pe care îl avem în a fi parte activă a tuturor proceselor europene, cu atât mai mult a celor dificile cum sunt cele legate de problemele imigrației. Procesul trebuie să se bazeze pe principii și mecanisme funcționale, împărtășite prin acord comun de către toate statele membre", a scris prim-ministrul pe pagina sa de Facebook.
Premierul Dacian Cioloș efectuează joi o vizită oficială în Germania. Potrivit unui comunicat al Guvernului, întrevederile aflate pe agenda vizitei premierului la Berlin vizează întărirea relațiilor bilaterale cu Germania și stabilirea obiectivelor comune pe agenda europeană. ''Vizita oficială în Germania va fi, de asemenea, un prilej pentru a dezvolta relațiile economice și a definitiva o strategie pentru consolidarea contactelor cu mediile de afaceri'', a precizat Executivul.
Sursa: agerpres.ro