Antena LIVE

Curs valutar

Congres ALDE. Delegații alianței au adoptat 4 rezoluții: Puterile, dispuse în echilibru în jurul Parlamentului, ultima redută a democraţiei

Delegaţii ALDE au votat, în cadrul Congresului de sâmbătă, patru Rezoluţii, într-una dintre acestea fiind precizat faptul că sarcina politică „cea mai urgentă” este restaurarea constituţionalismului liberal şi organizarea puterilor prin dispunerea lor în echilibru în jurul Parlamentului, „ca izvor unic de drept şi autoritate supremă de control”, scrie News.ro

De la 22.04.2017, 13:37
WhatsApp

Delegaţii ALDE au votat, în cadrul Congresului de sâmbătă, patru Rezoluţii, într-una dintre acestea fiind precizat faptul că sarcina politică „cea mai urgentă” este restaurarea constituţionalismului liberal şi organizarea puterilor prin dispunerea lor în echilibru în jurul Parlamentului, „ca izvor unic de drept şi autoritate supremă de control”, scrie News.ro

În textul rezoluţiei „Pentru o cultură politică a libertăţii” este precizat faptul că principalul obiectiv politic al ALDE este acela de a pune în operă un sistem instituţional centrat asupra drepturilor individuale, precum şi dezvoltarea unei comunităţi politice naţionale organizate în cadrul european mai larg, potrivit principiilor libertăţilor civice, politice şi economice, precum şi ale justiţiei şi solidarităţii sociale”.

ALDE propune un proiect politic fondat pe relaţia dintre libertate, democraţie şi prosperitate.

De asemenea, în viziunea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, individul nu este chemat a servi statul ci, dimpotrivă, statul este menit să asigure respectul drepturilor şi libertăţilor individuale, oferind un cadru stabili şi predictibil pentru cooperarea dintre oameni liberi şi egali.  

Pentru ALDE, „sarcina politică cea mai urgentă este restaurarea constituţionalismului liberal şi organizarea puterilor prin dispunerea lor în echilibru în jurul Parlamentului, ca izvor unic de drept şi autoritate supremă de control. Parlamentul rămâne singurul garant al calităţii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi ultima redută a democraţiei”, mai prevede documentul citat.

Delegaţii ALDE au mai adoptat rezoluţia „Legea în slujba cetăţeanului, nu contra lui”.

„Considerăm că accesul cetăţeanului la cunoaşterea legii a devenit, în ultimii ani, dificilă, astfel că ALDE îşi asumă realizarea următoarelor obiective: declanşarea unui proces de sistematizare şi simplificare legislativă; republicarea unor acte normative pentru a se evita coonflictul de legi; declanşarea unui proces de codificare a unor prevederi care se află în momentul de faţă dispuse în numeroase legi şi HG; realizarea prin intermediul Ministerului pentru Relaţia cu Parlamentul a unui portal legislativ gratuit care să dea posibilitatea cetăţenilor să cunoască legile”, prevede documentul citat.

În rezoluţia „Ca să fim prin noi înşine, trebuie, în primul rând, să fim noi înşine” este precizat faptul că ALDE refuză să considere România ca făcând parte dn periferia Uniunii Europene.

„ALDe consideră că o Europă puternică este o Europă a naţiunilor. Există voci care spun că unele state, pentru a face un pas înainte, nu trebuie să le aştepte pe altele, faţă de care există anumite decalaje. Aceste opinii concep UE ca având un centru, alcătuit din statele mai dezvoltate, şi o periferie. ALDE refuză să considere România ca făcând parte din periferia Uniunii Europene”, se arată în rezoluţia amintită.

O ultimă rezoluţie votată de ALDE vizează domeniul economic şi prevede susţinerea mai multor priorităţi, precum alocarea până în 2020 a 6% din PIB pentru investiţii şi elaborarea unei strategii unitare pentru marile investiţii prin intermediul Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI).

Congresul ALDE mandatează conducerea nou aleasă să susţină, în perioada următoare, următoarele priorităţi: promovarea proiectelor legislative de susţinere a domeniului economic (exemplu – Codul economic, Legea prevenţiei şi Legea lobby-ului şi a registrului de interese); elaborarea de urgenţă a Planurilor de Urbanism General ale localităţilor ţării; inventarierea activelor statului care pot fi reintroduse în circuitul economic; aplicarea Strategiei naţionale de irigaţii; un program naţional pentru societatea digitală; renunţarea la venitul minim garantat; susţinerea investitorilor români în străinătate; elaborarea unui strategii naţionale în contextul Brexit-ului, se arată în Rezoluţia „Noua generaţie de întreprinzători români trebuie să se simtă la ea acasă în România”. 

Sursă: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

alde antena1 congres alde observator stirile antena1 tariceanu
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025