Congres ALDE pentru o nouă conducere, fără candidaţi anunţaţi oficial. Tăriceanu "aşteaptă ultima clipă"
Delegaţi din toate cele 47 de filiale ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) se vor reuni, vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege o nouă conducere în cadrul congresului.
De Redactia Observator la 21.04.2017, 07:46Delegaţi din toate cele 47 de filiale ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) se vor reuni, vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru a-şi alege o nouă conducere în cadrul congresului.
Acesta este al doilea Congres al ALDE, după cel de constituire a formaţiunii prin fuziunea dintre Partidul Liberal Reformator (PLR) şi Partidul Conservator (PC) din 19 iunie 2015, când Daniel Constantin şi Călin Popescu-Tăriceanu au devenit copreşedinţi ai formaţiunii.
'În prima zi a congresului vom vota modificările la statut şi sâmbătă principalele două puncte pe ordinea de zi vor fi dezbaterea şi adoptarea unor moţiuni şi rezoluţii în prima parte şi, după aceea, votul pentru conducerea organismelor statutare', a anunţat, joi, la Senat, copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.
Tăriceanu a precizat că nu şi-a depus candidatura încă pentru funcţia de preşedinte şi că 'aşteaptă ultima clipă'.
Vineri, deschiderea lucrărilor Congresului ALDE (ora 16,00) va fi precedată de şedinţa Biroului Politic Central al formaţiunii (ora 13,00) şi de Delegaţia Permanentă Naţională ALDE (ora 13,30).
În cursul zilei de sâmbătă, de la ora 10,00, vor continua lucrările Congresului ALDE, când va fi votată noua conducere a partidului.
La Delegaţia Permanentă a ALDE din 19 martie, când s-a decis convocarea Congresului formaţiunii pentru 21 - 22 aprilie, copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit lucrările reuniunii, însoţit de un grup de membri ai formaţiunii, şi a denunţat şedinţa ca fiind nestatutară. Ulterior, pe 26 martie, Biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului.
Constantin a atacat în instanţă decizia de convocare a Congresului, iar ALDE a informat că Tribunalul Bucureşti a respins pe 13 aprilie contestaţia acestuia. Recursul lui Daniel Constantin, care trebuia judecat pe 20 aprilie, s-a amânat pentru data de 19 mai.
Sursa: Agerpres